Constantin Gache (66 de ani) nu a fost unul dintre jucătorii de elită din Divizia A - așa cum era cunoscută Liga 1 în anii ’70 și ’80 - , însă a avut șansa să joace împotriva sau alături de cei mai buni fotbaliști din istoria României, Dobrin, Ilie Balaci și Gheorghe Hagi.
Numele lui Gache e legat de Farul, club pentru care a debutat la 17 ani, pe când era elev în clasa a 11-a. După aproape 200 de meciuri în primele două ligi, fostul mijlocaș a revenit în club după Revoluție ca antrenor secund, principal și președinte.
Poveștile sale, spuse în direct la GSP Live în iunie 2022, recompun tabloul unui fotbal apus după care românii au ajuns acum să tânjească.
Gache rememorează un episod petrecut înainte de o partidă FC Argeș - Farul. În seara de dinaintea meciului, antrenorul oaspeților, Emanoil Hașoti, le-a vorbit jucătorilor, explicându-le ce așteaptă de la ei a doua zi:
„Termină antrenorul și Dumitru Antonescu spune: «Nea Lache (n.r. - diminutivul lui Hașoti), ai uitat ceva. N-ai pus om la Dobrin». Și nea Lache zice: «Când e mingea la Dobrin să vă uitați la ceilalți să nu fugă». Fix așa era. Și cu spatele dădea pase. Cu stângul, cu dreptul, nu conta.
În meci, Dobrin era în zona mea de teren. Era magician. Am crezut că îi iau mingea, am băgat o alunecare, dar i-am tras una în tibie. Altul s-ar fi supărat, m-ar fi înjurat. El a pus piciorul pe minge și zice: „Puștiule, fii mai atent!”. Atât. Și a plecat cu mingea. Ne-am adus aminte de faza asta peste ani”.
Cu un an mai mare decât Gache, Ilie Balaci era la jumătatea anilor 70 copilul teribil al fotbalului românesc. Fostul mijlocaș de la Farul povestește râzând o întâmplare petrecută într-un meci direct cu cel poreclit „Minunea blondă”:
„Am jucat la Constanța cu Universitatea Craiova. Era minutul 90, 1-0 pentru ei, dăduse gol Geolgău. A dat arbitrul lovitură liberă pentru noi de la 18 metri. Spectatorii strigau din tribune să bată Balaci, deși era lovitură pentru noi. Am luat mingea și am dat gol. Am egalat. Balaci îmi zice: «Și eu o dădeam pe asta!».
Adevărul e că ar fi dat-o și el. Eu eram doar un tractorist, dar loveam bine mingea. Stăteam mult după antrenament. Exersam foarte mult. Nu ne grăbeam să plecăm acasă. Și când vedeam și mingile alea bune, Adidas Tango, nu-ți venea să mai pleci”
Am jucat contra Stelei în Ghencea. În primul sfert de oră, Marcel Răducanu ne-a învârtit cum a vrut. Era 2-0 în minutul 16. După aia au început cu miștourile. Țin minte că ne-a driblat pe mai toți, a driblat și portarul, dar n-a dat gol. A venit cineva din spate și i-a suflat mingea în aut. Marcel stătea și se uita mirat
- Constantin Gache, la GSP Live
La începutul anilor ’80, Farul producea un talent uriaș, Gică Hagi. Machidonul Gache a asistat pe viu la explozia tânărului coleg născut în Săcele, la doar 15 kilometri de satul său natal Cogealac:
„La două meciuri, cu Târgoviște și cu Bihor, a luat mingea de la 16 metri de poarta noastră și a intrat pur și simplu cu ea în poarta lor. Prietenul meu Fane Petcu era supărat, îl mai certa pe Hagi că nu dă pase. Îi cam cădea guvernul lui Fane, toată lumea era cu Hagi. Îl certam pe Fane: «Lasă băiatul în pace! Nu vezi că ne-o bagă în poartă?!»”.
Înainte de a-i lua pe sus pe fundașii din Divizia A, Hagi a trebuit însă să îndure botezul vestiarului de la Farul, un ritual pe care Gache îl consideră acum „o barbarie”.
„Hagi a avut noroc, la fel am avut și eu. Noi știam să cântăm. Cei mai mari din echipă stăteau dezbrăcați, doar cu cearșafurile pe ei. Era ca și cum stăteai în fața tribunalului suprem. Ne puneau să cântăm, să spunem o poezie, să vorbim despre cineva, să dansăm. Să facem ce voiau ei. Luai palme la fund. Dădeau cu papuci, cu ghiulul, cu prosoape ude. Hagi a fost pus să cânte, a cântat, dar și el și-a luat la fund. Dar mai blând.
În schimb, Aurică Rădulescu (n.r. - fostul internațional român mort la 25 de ani într-un accident de tren), săracul, a plâns din cauza botezului. Am auzit că a avut probleme, a rămas cu sechele din cauza asta. Știa să cânte, dar n-a vrut să cânte și l-au ars cam tare la botez.
Altuia, Gătej, i-au redeschis ăștia botezul de trei ori. Pe primul l-a făcut odată cu mine. Eu am trecut repede, am luat câteva palme. El n-a vrut să spună poezie, a cântat, dar nu le-a plăcut și l-au luat mai tare. După asta, n-a vrut să care echipamentul și i s-a redeschis botezul. Iar l-au bătut. A treia oară eram în cantonament la Stâna de Vale. Era și profesoara de limba română Comăniță, soția antrenorului, voia să intervină pentru că îl băteau. Zicea: „Botez, botez, dar chiar așa?!”.
Portarul Dan Ștefănescu avea o palmă foarte grea. El era profesor, altfel un om serios, dar la botez nu se ținea cont. La fel, Bălosu avea palma grea”.
Gache evită să facă o ierarhie cu Dobrin, Balaci și Hagi. „Gică avea explozie. Balaci avea și el, dar nu la nivelul lui Gică. Dar e păcat să-i compari pe Dobrin, Balaci și Hagi. E păcat să nu vorbești și de Iordănescu, de Dumitrache, de Dinu.
La Dinu mă uitam la televizor la Mondialul din 1970, aveam 13 ani. Eram cel mai mic din casă. Aveam televizor Diamant și era defect la discul de reglaj. Cădea discul. Pe mine mă puneau în timpul meciurilor să stau cu piciorul întins să țin discul să nu cadă. Meciurile erau la 2 noaptea. Luasem un scaun, stăteam cu piciorul pe disc, dar mai oboseam. Când oboseam, venea câte o pernă în cap.
Când am ajuns fotbalist, am pățit-o cu Dinu la Constanța cum am pățit-o cu Dobrin. L-am faultat, i-am luat mingea. M-a luat pe sus. Dinu te mai și băga undeva, dar nu cu răutate. Eu, totuși, l-am avut model pe Liță Dumitru. Deposeda, dădea pase, trăgea la poartă. Un jucător complet”.
La Bacău era portar Aristide Ghiță care îți ieșea în față ca o gorilă. Te intimidai pur și simplu când îl vedeai. Nu se ferea deloc. Noi nu știam, dar colegul nostru Mărculescu lua nisip de la groapa de atletism din spatele porților și îl arunca în ochi portarilor. La un meci cu Bacăul, a luat și i-a dat în ochi lui Ghiță la un corner. A început Ghiță să-l alerge pe teren
- Constantin Gache, la GSP Live
{{text}}