Marcel Răducanu (69 de ani) povestește pentru GSP.RO momente mai mult sau mai puțin cunoscute care i-au marcat viața și cariera, în perioada junioratului, la Steaua, la națională și la Borussia Dortmund.
Marcel Răducanu este o adevărată carte cu povești fotbalistice. Așa cum altădată vrăjea cu driblingurile, pe gazon, așa te „prinde” acum, la 69 de ani, cu amintirile lui.
Gazeta Sporturilor l-a provocat pe fostul internațional român la o întoarcere în timp, pentru a pune cap la cap cele mai importante momente ale unei cariere fabuloase. „Scrise” în vremea junioratului, apoi la Steaua, la Borussia Dortmund sau la naționala României.
Două gesturi care-l puteau costa cariera. Francisc Fabian, îngerul păzitor
Marcel Răducanu și-a pus în pericol cariera fotbalistică în perioada junioratului. A avut însă noroc, de fiecare dată, cu antrenorul Francisc Fabian, de la Centrul de copii și juniori „23 August”, sub îndrumarea căruia s-a pregătit și a jucat de la 9 ani și jumătate până la 18 ani, când a ajuns la Steaua.
„Odată m-au luat la lotul național de juniori, în pregătire, la Râșnov. Am făcut pipi într-o sticlă, am amestecat cu suc de portocale și i-am dat unui coleg să bea. Când s-a aflat, în toiul nopții m-au dus la gară și m-au trimis pachet. Dimineața eram în București. Când m-a văzut mama acasă, m-a întrebat ce-i cu mine. I-am spus «Gata, m-au selecționat».
Ce era să-i zic? Mama m-a simțit imediat că mințeam și că, de fapt, eu nu eram bine. S-a dus la Fabian și l-a rugat să intervină și așa m-au chemat înapoi”, își amintește Marcel.
Apoi, la un meci cu naționala de juniori, „nu mai știu împotriva cui jucam, a Greciei sau a Bulgariei, am driblat tot și când am ajuns față în față cu poarta goală, în loc să bag mingea în plasă, m-am întors ca să mai driblez o dată portarul. Au zis că-s nebun, că-mi bat joc și m-au dat afară. Norocul meu a fost iarăși Fabian, care a intervenit. Altfel, nu știu ce se alegea de mine”.
Integrarea la Steaua: „Au văzut că știu cu «coțofana» și m-au ajutat”
Marcel a debutat la roș-albaștri în aprilie 1973, într-un meci pierdut la Reșița, în fața CSM-ului.
„Sunt aproape 50 de ani de atunci. Antrenori erau Gheorghe Constantin și Emeric Ienei, ei m-au debutat. Abia terminasem junioratul, eram o fire rușinoasă, dar am fost bine primit la echipa mare. Și eu, și Ion Ion, și Vasile Aelenei, puștii care fuseserăm promovați atunci.
Erau jucători valoroși în lot, Narcis Coman, Bujor Hălmăgeanu, Lajos Sătmăreanu, Nicolae Pantea sau Gigi Tătaru. Au văzut că știu cu «coțofana» și că pot fi de folos echipei și chiar m-au ajutat să mă integrez repede. Sigur, mai făceam și munca de jos, căram echipamentul, plasa cu mingi, chestii din astea, dar așa era pe atunci, era o tradiție”.
2titluri și 2 Cupe ale României are Marcel în palmares, toate cu Steaua
Premiat pentru primele trofee cu Steaua „Mașină de cusut și ne-au înaintat în grad”
În 1976, Răducanu a făcut eventul cu Steaua. „Aveam o echipă foarte puternică. Dacă decurgea totul normal și nu se făceau șmecherii, trebuia să luăm în fiecare an campionatul. Se adunaseră foarte multe valori în lot la vremea aceea”, rememorează fostul internațional român.
El nu-și aduce aminte ca jucătorii să fi fost premiați atunci: „Bani? Mașină? Poate mașină de cusut! Parcă ne-au înaintat în grad. Eu eram plutonier și m-au făcut ofițer. Dar ce păstrez din acele vremuri este plăcerea cu care jucam, mai ales când aveam derby-uri cu Dinamo, cu stadionul arhiplin. Venea lumea cu patru, cinci ore înainte.
Abia așteptam să ajung față-n față cu Dinu, «Procurorul», cum i se spunea, să-i dau mingea printre picioare. Dar în afara terenului eram buni prieteni. Și cu el, și cu alți jucători de la Dinamo”.
229de meciuri și 94 de goluri a bifat Răducanu la Steaua, între 1972 și 1981
Fuga din țară a lui Marcel Răducanu: „Sunt liber! Am scăpat!”
„Am ajuns cu naționala în Germania, la Grünberg, lângă Frankfurt. Seara aveam un amical la Hanovra. Ne-am întors după meci și nu știam ce să fac pentru că trebuia să plec. Am dat peste un polonez care antrena o grupă de copii, am vorbit cu el puțin în engleză și i-am zis ce am de gând. L-am rugat să-mi ia doar geanta că de restul mă ocup eu.
Apoi a venit un alt amical, la Kassel, și m-am trezit cu nea Costel Popa, care fusese directorul hotelului Nord. Eu îl știam din România și i-am spus ce am de gând să fac. Urma să evoluăm la Dortmund și mi-a zis: «Joci prima repriză, încearcă să o faci bine, să te vadă lumea și la pauză te aștept afară!».
M-am dat accidentat la pauză! Era 31 iulie... Am intrat șchiopătând în vestiar și nea Tinel, Valentin Stănescu, m-a luat: «Ce ai, mă boule, ce s-a întâmplat?». I-am spus că mă doare genunchiul, că nu mai pot să joc și mi-a zis să rămân în vestiar...
Nu-mi venea să cred! Au ieșit jucătorii pe teren, eu aveam ghetele într-o gentuță și-am luat-o la fugă din stadion, se uita șoferul Borussiei la mine cum alergam ca la nebuni. M-a așteptat nea Popa și am zis doar atât: «Sunt liber! Am scăpat!»”
Răducanu susține însă că n-a rămas în Germania doar din cauza opresiunilor regimului comunist.
„Deși ele se manifestau și la națională, unde, pentru că spuneam lucrurilor pe nume, selecționerul de atunci, Valentin Stănescu, a primit comandă să fiu ținut pe bancă la un meci cu Anglia, disputat la Londra. Dar eu pur și simplu am vrut să joc afară, să demonstrez și să-mi demonstrez că pot evolua la un nivel foarte înalt.
A fost să fie în Germania, dar putea fi Anglia, Franța, Spania. Nu-mi propusesem un campionat anume, ci să ajung să joc într-unul de top”.
Marcel Răducanu, lucrat de antrenor: „Era să plec în America”
În vara lui 1985, antrenor la Borussia Dortmund a venit Pal Csernai. Un tehnician maghiar cu foarte bune rezultate în perioada 1978-1983, când câștigase cu Bayern două titluri și Cupa Germaniei.
Marcel își amintește că „imediat ce s-a instalat la Dortmund, m-a sunat și am luat masa împreună la un restaurant italian. Am stat mult de vorbă, m-a întrebat despre echipă, despre ce jucători ar trebui să mai luăm.
Așa cum l-am perceput, mă gândeam că e de-ai mei. El ungur, eu român, proveniți amândoi din estul Europei, am fost convins că va miza pe mine. Când colo, surpriză maximă. După un amical cu Schalke, în care eu am stat, fiind accidentat, le-a declarat jurnaliștilor că «echipa joacă mai bine fără Răducanu».
Și a început să mă folosească tot mai puțin, nu mai vorbea cu mine, ba la un moment dat m-a trimis la echipa a doua. Sau mă punea să joc fundaș-dreapta. Bătaie de joc. Am ajuns să văd meciurile din tribună și când a venit prima ofertă, de la Chicago Spring, le-am spus celor de la Borussia că vreau să plec.
Conducătorii au început să se roage de mine să stau, eu le răspundeam că nu pot să lucrez cu un asemenea om. Suporterii, la rându-le, vedeau că echipa merge tot mai prost și au început să scandeze «Răducanu! Răducanu! Răducanu!». Iar după cinci meciuri cu doar două puncte câștigate, l-au dat afară pe Csernai. Și așa am rămas în cele din urmă la Dortmund”.
La un pas de retrogradare, Marcel Răducanu a dat cel mai important gol al carierei
În primăvara lui 1986, după concedierea lui Csernai, Marcel Răducanu a fost la un pas să ajungă în 2. Bundesliga, cu Borussia Dortmund.
„Am terminat pe locul 16 în Bundesliga și am dat baraj cu locul trei din liga a doua, Fortuna Koln. Turul l-am pierdut cu 2-0, iar în retur, la 1-1, eu am înscris golul de 2-1, cu capul, la vinclu. Cel mai important gol din cariera mea.
Am câștigat cu 3-1 în ultimul minut și așa am ajuns să disputăm un al treilea meci, pe teren neutru. Atunci am spulberat-o pe Fortuna, 8-0! Dar a fost un moment crucial al carierei. Eu, care câștigasem titlul și Cupa în România, cu Steaua, aș fi ajuns în liga a doua. Nu mai știu dacă acordul meu cu Borussia era valabil și în «B», dar simplul fapt că puteam retrograda a fost o experiență dură”.
6ani, între 1982 și 1988, a jucat Marcel pentru Dortmund (163 meciuri/31 goluri). Și-a încheiat cariera la FC Zurich (1988-1990): 47 partide, 12 reușite
Binefacerile astrologiei: Poliția îl aștepta pe Marcel Răducanu la aeroport
În octombrie/noiembrie 1987, Borussia a întâlnit-o pe Velez Mostar în turul 2 al Cupei UEFA. După 2-0 la Dortmund, cu Răducanu titular, urma returul de la Mostar.
„Decarul” galben-negrilor a vizitat-o înaintea plecării pe Rosemarie, o profesoară de astrologie care-i făcea periodic horoscopul: „Ea nu m-a văzut bine atunci și m-a sfătuit să nu fac deplasarea, că ar putea să iasă rău. I-am spus antrenorului Reinhard Saftig că nu merg și așa am făcut. Degeaba m-a implorat «Marcele, am nevoie de tine!». Am rămas la Dortmund. La întoarcerea echipei, am fost la aeroport, la Dusseldorf, să-i întâmpin pe băieți și să-i felicit.
Luaseră bătaie cu 2-1, dar se calificaseră. Când au apărut, președintele Gerd Niebaum a venit direct la mine, plângând, m-a luat în brațe și mi-a zis: «Bine că n-ai venit. Poliția te aștepta pe aeroport». Vă dați seama? Mă duceau înapoi în România și ajungeam după gratii, cel mai probabil. Am scăpat ca prin urechile acului”.
Ziua de după...: Coșmarul renunțării la fotbal
Una dintre cele mai dure perioade din viața lui Marcel a fost cea care a urmat retragerii din fotbal. „A fost dureros. Era în iulie 1991, aveam 36 de ani, tocmai încheiasem contractul cu FC Zurich și mă întorsesem la Dortmund.
Nu-mi venea să cred că nu mă mai duc dimineața la antrenament, că nu mai pun ghetele-n picioare. Visam noaptea că încă mai sunt fotbalist la Borussia și apoi mă trezeam și realizam că am agățat ghetele-n cui, cum se zice. Pentru unul care a jucat întotdeauna de plăcere a fost un coșmar. Și acum mi se mai întâmplă să visez că sunt jucător”.
18selecții are Răducanu în naționala României, pentru care a marcat de 3 ori
{{text}}