Sporturi   •   Baschet   •   FEMININ

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe schimbă liniile

Jovana Pasici cu două dintre trofeele cucerite la Sepsi-SIC FOTO Brigitta Miska

Articol de Iulian Cuibar   —  marţi, 28 iunie 2022

Campioana României la feminin a adus, deocamdată, trei noi jucătoare și s-a despărțit de șase, între care și căpitanul Jovana Pasici, care era la Sf. Gheorghe din 2018

Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, campioana României la baschet feminin și deținătoare a Cupei, a anunțat mai multe veniri și plecări în această pauză competițională.

Deocamdată, Maria Jespersen, Bethy Mununga și Andreea Mititelu sunt, oficial, noile jucătoare ale echipei din Covasna, toate trei putând fi folosite pe postul de extremă mică, dar și pe cel de extremă de forță.

Daneza Maria Jespersen, 28 de ani, a îmbrăcat în sezonul trecut tricourile celor de la Leganes, din Spania, și de la Sunbury Jets, din Australia. Baschetbalista a evoluat, în trecut, și în campionatul universitar din SUA.


Bethy Mununga, care are dublă cetățenie, belgiano-congoleză, în vârstă de 24 de ani, a jucat pentru echipa Universității din Florida de Sud în ultimele trei sezoane. Andreea Mititelu, 21 de ani, a evoluat în ultimii trei ani la Phoenix Constanța.

De asemenea, Anamaria Pop, Ștefania Cătinean și Nikolett Orban au semnat prelungirea contractelor.

Despărțirea de căpitan

Pe lista plecărilor se numără Alina Podar, Anisia Croitoru, americancele Briana Fraser și Shaqwedia Wallace, israelianca Daniel Raber, dar și căpitanul Jovana Pasici. Jucătoarea în vârstă de 30 de ani din Muntenegru a ajuns la Sfântu Gheorghe în 2018. De atunci a jucat în 134 de meciuri, a câștigat trei campionate și patru Cupe cu echipa covăsneană, pentru care a evoluat foarte bine și în preliminariile Euroligii sau în partidele din Eurocup, în 2021 ajungând până în sferturile de finală ale acestei competiții.


„Am petrecut patru ani minunați la Sfântu Gheorghe. Am întâlnit oameni minunați, cei mai buni fani de pe planetă, am găsit aici o adevărată familie și am învățat cum să devin campioană. Inima mea va rămâne alb-verde", a declarat Pasici, care a semnat cu echipa franceză Angers - Union Feminine Basket 49.

Sezonul trecut a fost unul ideal pentru echipa antrenată de bosniacul Zoran Mikes, care a cucerit atât titlul național, cât și Cupa României.

Citește mai multe știri din sport:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.