International   •   Campionate   •   FRANȚA

Neymar, carieră încheiată la PSG! » Francezii l-au anunțat că nu va mai continua la echipă

Neymar a fost anunțat de PSG că nu va mai rămâne la echipă Foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 28 iunie 2022

Neymar (30 de ani), vedeta celor de la PSG, se pregătește de plecarea de pe „Parc des Princes”, la 5 ani de când a fost adus de la Barcelona pentru 222 de milioane de euro.

Brazilianul, cel mai scump jucător din istoria fotbalului, nu mai este dorit de patronul Nasser Al-Khelaifi și a fost anunțat deja că nu va mai îmbrăca tricoul lui PSG în sezonul viitor.

Potrivit El Pais, conducerea clubului s-a decis să se despartă de Neymar, pe care îl consideră indisciplinat la antrenamente și neserios. Deja tatăl lui Neymar a fost anunțat de către șefii din Qatar că trebuie să îi găsească o nouă echipă fiului său.

Neymar nu se opune transferului, însă brazilianul căruia i se prelungește automat contractul cu PSG la 1 iulie până în 2027 cere ca francezii să îi plătească integral salariul până atunci, suma ridicându-se la aproximativ 200 de milioane de euro.


În aceste condiții, PSG caută o echipă care să-și asume transferul și salariul lui Neymar, însă parizienii se gândesc și să îl împrumute pe brazilian, în cazul acesta urmând a plăti cele 200 de milioane de euro prin intermediul fundației pe care Neymar o deține, Institutul Neymar Junior, care e sponsorizată de grupul Qatar Airways.

Juventus, destinația cea mai probabilă pentru Neymar

Deși n-a reușit să aducă Champions League la Paris, Neymar este văzut drept omul potrivit ca să o readucă în top pe Juventus.

Potrivit cotidianului catalan Sport, care are contacte bune în anturajul familiei jucătorului din vremea când acesta evolua la Barcelona, torinezii ar fi vorbit deja cu mijlocașul brazilian.


Iar dacă acesta va fi dispus să renunțe la o parte din salariu, totul e posibil. Același Sport dezvăluie că Neymar este prioritatea antrenorului Massimiliano Allegri pentru acest mercato estival.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.