Stranieri

Campioana Poloniei nu renunță și e aproape să transfere un internațional român: ofertă de 500.000 de euro

Adrian Rus, în dreapta, e aproape de un transfer la Lech Poznan / Sursă foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 29 iunie 2022

Lech Poznan a început din nou ofensiva pentru transferul lui Adrian Rus (25 de ani), fundașul central aflat în prezent în Ungaria, la MOL Fehervar.

Convocat constant la ultimele acțiuni ale primei reprezentative, Adrian Rus e în cărți să ajungă la campioana Poloniei, Lech Poznan, care ar fi pus la bătaie 500.000 de euro pentru transferul internaționalului român, scrie presa din Polonia. E cea de-a doua tentativă a polonezilor de a-l aduce pe Rus la Poznan, precedenta tentativă fiind sortită eșecului.

Dacă va ajunge în cele din urmă în Polonia, Adrian Rus va evolua în preliminariile Champions League, unde Lech Poznan o va întâlni în primul tur pe Qarabag.

Ungurii îl ademenesc pe Adi Rus cu un salariu mai bun

Totuși, oficialii lui MOL Fehervar, care l-au transferat recent și pe Claudiu Bumba, fac eforturi pentru a-l convinge pe Rus să rămână în Ungaria și îl ademenesc cu un salariu mărit substanțial.

Fundașul cu 14 selecții în naționala României joacă la MOL Fehervar din iulie 2019, iar în acest sezon a strâns 28 de partide.

900.000 de euroe cota lui Adi Rus, potrivit transfermarkt

Adrian Rus // FOTO: Imago

Aproape să se lase de fotbal, Rus recunoaște că a fost tentat să joace în naționala Ungariei

Într-un interviu acordat pentru Gazeta Sporturilor în martie 2019, la scurt timp după ce debutase pentru prima reprezentativă a României, Rus a povestit că a fost la un pas să se lase de fotbal în perioada în care evolua pentru Olimpia Satu Mare.

Având dublă cetățenie, română și maghiară, Rus a recunoscut că a fost tentat să joace pentru prima reprezentativă a vecinilor:

„Mereu mi-a plăcut să fiu sincer și așa voi fi și acum. Da, m-am gândit să joc pentru naționala Ungariei deoarece pot spune că am fost supărat pe țara mea, România, pentru că mi s-a interzis să mai joc fotbal. Iar cei de acolo mi-au întins o mână de ajutor.

Chiar am fost de mai multe ori la naționala U21 a Ungariei, dar au fost mici probleme cu cetățenia, de fapt eu am acum dublă cetățenie. Până la urmă, mă bucur sincer că am început să joc pentru România, sunt chiar foarte fericit. Acel capitol s-a încheiat, acum doar România există pentru mine”.

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.