Fotbal   •   Nationala   •   SELECȚIONER

Se face iar de râs Federația? Burleanu și Stoichiță n-au înlocuitor pentru Edi Iordănescu

Edi Iordănescu (44 de ani) a fost confirmat în funcție după ce a câștigat un meci și a pierdut trei în Liga Națiunilor.

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  joi, 30 iunie 2022

Edi Iordănescu (44 de ani) a fost confirmat în funcție după ce a câștigat un meci și a pierdut trei în Liga Națiunilor. Mesajul de încredere din partea Federației nu a schimbat datele pe care selecționerul și Burleanu le stabiliseră la începutul anului și sunt șanse minime ca Edward să continue și pentru preliminariile clasice ale Campionatului European. FRF l-ar păstra doar pentru că nu are vreun înlocuitor.

Mesajele pe care le-au transmis Burleanu și Stoichiță după primele patru meciuri din Liga Națiunilor au surprins fiindcă existau specialiști din fotbal și suporteri care cereau demiterea lui Edi Iordănescu din cauza rezultatelor dezamăgitoare, o victorie și trei înfrângeri. Ultima partidă din serie a fost chiar un dezastru, 0-3 în Giulești cu Muntenegru, o națională căreia i-au lipsit cei mai buni jucători: Savici, Marusici și Jovetici.

Doar o minune îl mai salvează

Ce va urma pentru echipa națională? Decizia FRF de a-l confirma pe Edward în funcție a fost justificată de contractul pe care instituția și antrenorul l-au agreat la începutul acestui an. Ca să-l demită pe Iordănescu acum, Federația ar fi trebuit să-i achite despăgubiri. Dacă Burleanu și oamenii lui așteaptă până în septembrie, atunci le vor putea face pe plac suporterilor care au cerut demisia selecționerului în Giulești și ar fi o decizie populară și fără costuri.


Surse din instituție susțin că mesajul Federației nu s-a referit la o susținere necondiționată și într-un termen lung, a fost vorba numai despre a-l asigura pe Edi că nu va fi dat afară înaintea ultimelor două jocuri din grupă, în Finlanda și acasă cu Bosnia. Ca să-și betoneze în continuare contractul, Iordănescu are nevoie să-și ducă echipa măcar pe locul al doilea.

România e ultima acum, cu numai trei puncte. Bosnia are opt puncte, Muntenegru are șapte, Finlanda are patru, deci ar fi nevoie ca "tricolorii" să învingă în ambele meciuri, pe 26 și pe 29 septembrie, ca să-l păstreze în funcție pe Edi.

Șansele par să fie minime după prestația pe care a avut-o echipa în primele patru partide din grupă și după semnele care mai există în legătură cu naționala. Atitudinea suporterilor, a gloriilor fotbalului și a media a devenit una critică, chiar agresivă uneori, deci e de așteptat ca atmosfera să fie oribilă la ultimul meci, cel cu Bosnia. În timpul jocului cu Muntenegru, publicul din Giulești a fost foarte insistent cu scandările împotriva lui Burleanu și a lui Iordănescu.

Îi enervează pe toți sau bâjbâie din nou după un selecționer?


Edi a transmis în declarațiile publice că ar putea să fie atras să continue indiferent de rezultatele din ultimele două partide ale Ligii Națiunilor. Dacă echipa lui ar încheia pe locul al treilea sau pe al patrulea în grupa ei, iar selecționerul îi va propune președintelui Federației să continue colaborarea și în preliminariile Euro și să ignore criteriile din contract, FRF va avea de făcut o alegere complicată.

Să-l păstreze pe Iordănescu în ciuda rezultatelor slabe ar însemna să-i incite și mai tare pe critici. Mandatul lui Burleanu nu depinde de încrederea publicului, a foștilor fotbaliști și a presei, dar munca lui Edward devine mai grea într-o atmosferă dezastruoasă.

Demiterea lui Edi le-ar fi la îndemână federalilor, din moment ce hotărârea nu ar impune niciun cost. Numai că i-ar aduce pe Răzvan și pe Stoichiță în situația în care s-au aflat înainte să-l angajeze pe Iordănescu: să caute un selecționer fără să aibă bani sau alte argumente pentru a-l convinge pe unul bun, recomandat de o carieră importantă. 

Săptămâna viitoare va avea loc o ședință a Comisiei tehnice în care va fi prezent și Iordănescu. Selecționerul are toată susținerea Federației pentru a reconstrui naționala. El va prezenta un raport în care o să indice motivele care au condus la rezultatele de până acum din Liga Națiunilor

- Răzvan Burleanu, președintele FRF

Cine a refuzat ar refuza din nou

Burleanu și Stoichiță s-au chinuit luni de zile să găsească un selecționer înainte să-l angajeze pe Iordănescu. Ei au discutat cu Hagi, cu Dan Petrescu, cu Răzvan Lucescu și cu Ladislau Boloni. Au refuzat toți. Cel mai aproape a fost Boloni, care a hotărât să nu accepte când a înțeles că Federația îi impunea să termine măcar pe locul al doilea în grupa din Liga Națiunilor. 

Antrenorul-veteran dorea să fie sigur că va conduce echipa și în preliminariile Europeanului indiferent de rezultatele din Nations League. Niciunul dintre cei curtați atunci nu ar accepta postul în octombrie, mai ales în condițiile în care România ar porni în preliminarii din urna a treia, cu șanse foarte mici de calificare la Euro. 

20.000 de euroeste salariu lunar pe care îl are Edi Iordănescu la echipa naţională

VIDEO Răzvan Burleanu despre momentele în care publicul îi cere demisia: „Numai în locul meu să nu fiți”

Citește și alte știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.