CFR Cluj a anunțat oficial despărțirea de atacantul Billel Omrani (29 de ani) și de fundașul Mateo Susic (31), ambii ajunși la finalul contractului.
Campioana României se desparte de doi dintre cei mai importanți jucători din ultimele sezoane. La club din 2016, Omrani, care este dorit de rivala FCSB, are 5 titluri cucerite cu ardelenii, reușind să marcheze și 47 de goluri în 208 meciuri pentru clujeni.
„Sunt extrem de recunoscător pentru toți acești ani petrecuți la CFR. A fost o experiență extraordinară pentru mine. Tot ceea ce am trăit împreună cu colegii, antrenorii, conducerea, suporterii, sunt amintiri pe care o să le port cu mine mereu. Am crescut ca om, dar și ca jucător, și pentru asta vă mulțumesc mult tuturor.
Vă țin pumnii pe mai departe și sper să ne revedem într-o zi! Cluj, o să îmi lipsești!”, a declarat Omarni pentru site-ul oficial al clubului.
Billel Omrani și Mateo Susic au plecat de la CFR
Bosniacul Susic pleacă și el liber de la CFR. Sosit în „Gruia” pentru prima dată în 2014, Susic a evoluat prima dată pentru ardeleni în sezonul 2014-2015, iar mai apoi a revenit la CFR în 2019 și a evoluat până la finalul campionatului recent încheiat.
Acesta are în cont 3 campionate și o Supercupă alături de „vișinii”.
Vreau să mulțumesc mult clubului pentru că mi-a dat șansa să joc în România și să fac parte din această echipă care a scris istorie câștigând campionatul în ultimele cinci sezoane. Vreau să mulțumesc conducerii, antrenorilor, coechipierilor și staff-ului medical pentru momentele de neuitat și pentru meciurile pe care le-am jucat împreună.
De asemenea, vreau să mulțumesc tuturor celor implicați în viața echipei, în special suporterilor care au fost mereu aproape de echipă! Sper să ne revedem în curând!
- Mateo Susic
{{text}}