În lipsa cuplului Elina Svitolina - Gael Monfils, altă pereche din tenisul mondial atrage atenția la Wimbledon. Katie Boulter și australianul Alex De Minaur și-au oficializat recent relația, iar ambii au început cum nu se poate mai bine turneul londonez.
Katie Boulter, 25 de ani, ocupanta locului 118 WTA, s-a calificat în premieră în turul III de la Wimbledon, după ce a eliminat-o joi pe fostul lider mondial Karolina Pliskova, finalista de anul trecut de la Londra. Pe Arena Centrală, reprezentanta gazdelor a revenit de la 0-1 la seturi și s-a impus cu 3-6, 7-6 (4), 6-4, obținând una dintre cele mai importante victorii ale carierei.
Tot joi, iubitul său, favorit 19 la ediția din acest an, a avansat în turul III de la Wimbledon, după ce l-a învins pe Jack Draper, scor 5-7, 7-6 (0), 6-2, 6-3.
În urmă cu câteva săptămâni, Katie a dezvăluit că este într-o relație cu jucătorul Alex de Minaur (23 de ani, 27 ATP), poreclit „Demonul”, cei doi postând pe Instagram o fotografie în care apăreau împreună.
Katie Boulter, comparată cu Maria Sharapova
Comparată de fani cu Maria Sharapova, datorită frumuseții sale, Boulter nu a câștigat niciun turneu WTA în carieră și nu are nicio finală în palmares. Cea mai bună clasare a fost în februarie 2019, locul 82.
Katie Boulter este pasionată de ciclism, hochei, modelling și fotbal, fiind fana lui Leicester.
{{text}}