Este o modă printre dragii noștri „tricolori” să anunțe direct sau pe la colțuri că nu mai onorează viitoarele convocări. Și lasă să se înțeleagă că nu i-am merita.
Ne pleacă băieții. Nu la oaste, deși trăim vremuri periculoase. Pleacă spre o viață mai liniștită. Mai fără tricolor. Cu niște ani în urmă, deschizătorul de pârtie a fost Ștefan Radu. Invoca accidentări, Victor Becali, impresarul lui de la acea vreme, ne dădea asigurări. Băiatul chiar este accidentat, pentru el naționala este sfântă. Da, da!
Cazul Ștefan Radu
Nu era. Nici accidentat, nici credincios care se închina la tricoul galben. Dar știți ceva? Nu a deranjat că de la un moment dat încolo domnul fotbalist Ștefan Radu a considerat că este mai important să joace doar pentru Lazio, ci faptul că s-a dat lovit. Iar când nu se dădea lovit, căci nu poți fi accidentat înainte de orice acțiune a naționalei, a inventat nu știu ce supărare pe nu știu ce selecționer. Parcă pe Pițurcă.
Contract sentimental. Ha, ha, ha!
Nici nu era greu să pretinzi că te-a călcat pe coadă nea Piți. Și nu era nicio problemă să fie sincer, nu mai vreau, bă, să vin la națională, am motivele mele! În fond, patriotismul este o opțiune personală. Nu o obligație contractuală. Contractul-contract îl ai cu Lazio, contractul-sentimental îl ai cu țara. Sau nu îl ai. În lumea pragmaticilor partea asta cu sentimentele nu se pune.
O diferență
Este totuși o diferență de valoare între fotbaliștii care acum au lăsat să se scurgă informația că intenționează să se retragă de la națională și Ștefan Radu (ca să nu plonjăm în istorie și să aducem la suprafață straniul caz Tudorel Stoica).
Ca să te retragi de undeva trebuie să însemni ceva pentru acel loc, să lași un gol în urmă. Nu oftaturi de ușurare. Până la urmă, are dreptul să își anunțe retragerea de la națională nu doar Tătărușanu, ci și Alin Toșca. Și Alexandru Mitriță. Pot avea îndoieli și Chiricheș, și Maxim. Nu sunt legați cu lanțuri de „Deșteaptă-te române!”.
Dar să o facă discret, fără să lase să se înțeleagă că sunt dezamăgiți de critici, de nerecunoștința publicului. Să se retragă, dar nu cu aerul că nu îi merităm. Asta e culmea, ca tot noi să fim culpabilizați de niște inși pentru care naționala a fost cel mult o trambulină către un transfer călduț.
Tonul face muzica
Replica săptămânii îi aparține însă lui Răzvan Burleanu. „Nu v-aș dori să fiți în locul meu!”, a spus președintele FRF în fața ziariștilor, după Comitetul Executiv de miercuri. Păi, da. Cum să vrei să fii în pielea cuiva care este ales cu unanimitate de voturi? Și care este deranjat de bâzâitul puținilor contestatari?
Apropo de națională, șeful FRF a trecut de la tonul involuntar umoristic la cel serios. Edi Iordănescu are susținere, dar este așteptat la raport după ultimele două meciuri din Liga Națiunilor.
Cine după Edi?
Asta nu sună bine pentru selecționer, mai ales că Burleanu a scăpat și ceva de genul „bine că s-a întâmplat acum” (înfrângerile cu Muntenegru și Bosnia Herțegovina), adică acum, când încă nu au început preliminariile pentru Euro 2024.
Așa că grija mai marilor federali nu este să plângă pe umărul lui Maxim, Chricheș sau Mitriță, dimpotrivă, au trimis și câteva săgeți, ci să aibă o variantă pentru înlocuirea lui Iordănescu Junior. Într-adevăr, v-ați dori să fiți în locul lui Burleanu?
{{text}}