Victor Becali, un nume cu greutate în fotbalul românesc, a intervenit vineri la GSP Live și i-a răspuns lui Nicolae Berechet, după ce fostul chestor a ridicat unele semne de întrebare cu privire la corectitudinea meciului Dinamo - Lazio din urmă cu 15 ani.
- CONTEXT: Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru GSP.ro, fostul chestor Nicolae Berechet a parcurs majoritatea evenimentelor petrecute în Ștefan cel Mare în ultimii ani: de la „momentul Lazio”, pe care continuă să-l considere unul suspect, până la „debarcarea” lui Pablo Cortacero și haosul din prezent, cu trei echipe Dinamo în primele patru ligi.
Victor Becali a respins cu vehemență varianta ca Dinamo să fi „trântit” meciul retur cu Lazio din 2007, cerându-i lui Berechet să-și susțină afirmațiile cu probe.
În contrapartidă, moderatorul emisiunii, Costin Ștucan, a avut alte obiecții la adresa fostului șef al Poliției Române.
Victor Becali: „Domnul Berechet a fost polițist, ar trebui să aibă probe”
„L-am cunoscut foarte bine și îl respect pe domnul Berechet, dar vorbește despre niște lucruri care nu au vreun fundament. Dumnealui a fost polițist, ar trebui să aibă probe. Nu merge treaba asta cu «hoțul neprins e negustor cinstit».
Repet, eu am un respect deosebit pentru domnul general Berechet. Cât a fost la Dinamo, era un om cu care puteai discuta, un om care pricepea fenomenul, un om atașat de club. Dar, ca polițist, întotdeauna trebuie să vorbești cu probe!
Până la urmă, Dinamo a pierdut cu Lazio, n-a pierdut cu Tirana! Mircea Rednic nu-și dorea să se califice? Eu vă spun că Vali Năstase, că el a greșit atunci, nici nu putea să joace, a făcut-o cu infiltrații. Rednic a luat decizia să joace cu Năstase, n-a luat-o altcineva.
Nu se băga altcineva să-i facă echipa. Probabil că va fi marcat toată viața de acel meci, dar de aici până la aceste speculații...Dinamo putea să ia 15 milioane dacă intra în Champions League, dar s-a mulțumit să-l vândă pe Ștefan Radu cu 4 milioane de euro? Ce e bazaconia asta? E un nonsens”, a spus Victor Becali, la GSP Live.
Nicolae Berechet: „E o suspiciune ce s-a întâmplat cu Lazio, dar hoțul neprins e negustor cinstit”
Ce a declarat chestorul Nicolae Berechet despre Dinamo - Lazio: „Ce este clar e că răul la Dinamo a apărut într-o anumită perioadă de timp, să zicem momentul Lazio, care poate fi luat ca pe o suspiciune, ca pe un lucru mai greu de explicat. Cum să pierzi când erai aproape calificat?
Eu nu mai eram la club, dar știam mai bine atunci ce se întâmplă la Dinamo decât știu acum. De la acel moment încoace, lucrurile s-au degradat de la o zi la alta. (...) Știți ce cred eu că se se va afla? Și asta va fi o certitudine absolută. Că hoțul neprins e negustor cinstit!”.
În toamna lui 2007, Dinamo pierdeaz acasă, 1-3, cu Lazio, după 1-1 la Roma, și rata grupele Ligii. Returul a ridicat mari semne de întrebare.
Costin Ștucan: „Sub nasul Ministerului Afacerilor Interne, clubul Dinamo a fost fraudat!”
Costin Ștucan, moderatorul emisiunii, a analizat răspunsurile oferite de Nicolae Berechet în interviul din GSP, taxându-l pe fostul chestor pentru că nu a luat atitudine împotriva neregulilor care se întâmplau în club în acea perioadă.
Nu erai acolo, nu puteai să spui că ai o suspiciune? Nu puteai spune: «Dragi colegi din Ministerul Afacerilor Interne, am niște suspiciuni la clubul pe care-l reprezint în numele acestei instituții».
(...) Încearcă în interviu să nu acuze pe nimeni de situația de la Dinamo, deși avem o decizie clară a justiției, luată în 2014, care a constatat că Dinamo a fost fraudată de oamenii cu care domnul Berechet a lucrat. Domnule Berechet, erați vicepreședintele Consiliului de Administrație de la Dinamo! Sub nasul matale, s-a petrecut fraudarea clubului Dinamo!
Atenție! Sub nasul Ministerului Afacerilor Interne, care avea un reprezentant în Consiliul de Administrație, clubul Dinamo a fost fra-u-dat!
- Costin Ștucan, jurnalist GSP
Nicolae Berechet, personaj controversat
Nicolae Berechet a fost chestor și șeful poliției în perioada 1997-2001, secretar general al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) și vicepreședinte al Consiliului de Administrație de la Dinamo.
De-a lungul anilor, numele lui Berechet a fost legat de mai multe controverse, cum ar fi tunuri imobiliare, transferuri ilegale de fotbaliști sau dosarul Rompetrol.
{{text}}