Tenis

Simona Halep, calificare fără emoții în „optimile” de la Wimbledon » Urmează un test de foc!

+11 Foto
Simona Halep la Wimbledon 2022 // FOTO: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 02 iulie 2022

Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) a învins-o pe poloneza Magdalena Frech (24 de ani, locul 92 WTA), scor 6-4, 6-1 și s-a calificat în „optimile” turneului de la Wimbledon.

  • Paula Badosa (24 de ani, 4 WTA) a învins-o pe cehoaica Petra Kvitova (32 de ani, 26 WTA), scor 7-5, 7-6(3), și o va înfrunta în optimile de finală pe Simona Halep.
  • Optimile Wimbledon la feminin: Cornet - Tomljanovic / Rybakina - Martic / Badosa - Halep / Anisimova - Tan / Bouzkova - Garcia / Mertens - Jabeur / Maria - Ostapenko / Watson - Niemeier

Experiența pe marile scene a contat în debutul disputei dintre Halep și Frech. Poloneza, pentru prima dată în turul III al unui turneu de Grand Slam, a început temătoare și s-a văzut condusă cu 4-0 după mai puțin de un sfert de oră. 

Simona Halep, calificare în „optimi” la Wimbledon 2022

Simona a servit excelent, cu o frecvență ridicată a primei mingi, 72% în actul inaugural, dar a tremurat spre final. A comis o serie de erori total necaracteristice cu lovitura de dreapta și i-a permis Magdalenei să revină la 4-5. 

După 34 de minute de joc fără sclipiri și fără un ritm deosebit, Simona a închis primul set, scor 6-4. 

După o scurtă pauză de vestiar și o amenințare de ploaie, jucătoarele au revenit lipsite de inspirație la serviciu. Au fost trei break-uri consecutive, apoi Simona s-a desprins. A apăsat accelerația, a făcut pasul la fileu și a consolidat avantajul, 3-1. 

Din acel punct, jocul a curs într-o singură direcție. Resemnată, Frech a lovit tot mai scurt, o invitație pentru atacul Simonei, iar meciul s-a încheiat după 66 de minute!

233.000 $va primi Halep pentru calificarea în optimile de finală

Halep ajunge în optimile de finală pentru a cincea oară în carieră. Ultima dată când a atins această fază, în 2019, a cucerit și trofeul. 

FINAL » Simona Halep - Magdalena Frech 6-4, 6-1

6-1, Break, set și meci Halep!
5-1, Game Halep: Când pune prima minge în teren, Simona nu are nicio emoție. Forehand-ulei dictează ritmul în aceste secvențe ale partidei, în timp ce Frech pare resemnată.

4-1, Break Halep: Orice ar face, orice ar încerca la serviciu, Frech nu găsește soluția pentru a o incomoda pe Simona.
3-1, Game Halep: Simona accelerează, pace pași spre fileu și își consolidează avantajul. 

2-1, Break Halep: Cel mai lung și mai disputat game al înfruntării. Simona îl tranșează cu un backhand încântător în cross, fructificând a treia oportunitate de break.

1-1, Break Frech: Simona comite trei erori cu lovitura de backhand. Nici serviciul nu ajutat-o în acest game, doar 3 dintre cele 6 mingi fiind jucate cu primul. 
1-0, Break Halep: Simona începe agresiv și setul secund. 

A început setul secund! 

6-4, Game și set Halep: Simona își adjudecă actul inaugural după 34 de minute. Ambele jucătoare au cerut o pauză de vestiar.
5-4, Game Frech: Continuă erorile neforțate ale Simonei, 9 până în acest moment. Fără să sclipească, poloneza se apropie la un singur game.
5-3, Break Frech: Sportiva din Polonia surprinde cu un lob, diversifică mult jocul și pune presiune pe serviciul Simonei. Halep comite o dublă greșeală în final. 
5-2, Game Frech: Simona comite două erori necaracteristice. Magdalena adaugă un as trimis în exterior și își adjudecă game-ul.
5-1, Game Halep: Încă un as în contul Simonei, al treilea din partidă. Românca încă nu i-a oferit vreo oportunitate de break adversarei. 

4-1, Game Frech: Magdalena riscă mult cu serviciul și are câștig de cauză. Nori amenințători se strâng deasupra complexului de la Wimbledon.

4-0, Game Halep: Campioana din 2019 continuă să servească foarte bine. A pus primul serviciu în teren în 82% dintre puncte.

3-0, Break Halep: Simona se apără extraordinar. Ajunge incredibil la o „scurtă” bine plasată de Frech, apoi trimite un voleu din alergare incomod.
2-0, Game Halep: Simona pune prima minge în teren și nu are nicio emoție. Debutul partidei arată o diferență clară între cele două jucătoare.
1-0, Break Halep: Simona lovește precis încă din primul game și trece în avantaj. 
A început partida! Magdalena Frech servește prima.

Citește și alte știri despre Wimbledon 2022:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.