International   •   Campionate   •   spania

S-a rupt pactul de neagresiune! „Perla” lui Atletico merge la rivala Real Madrid: „E momentul să-mi împlinesc visul”

Jesus Fortea

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 02 iulie 2022

Jesus Fortea, 15 ani, „perla” academiei de fotbal a lui Atletico Madrid, și-a anunțat plecarea de la clubul alb-roșu. Cadena SER scrie că va semna cu Real Madrid.

Campioana Europei a rupt pactul de neagresiune cu rivala din oraș, pact care a împiedicat până acum fotbaliști precum Aguero să joace în tricoul alb. Totul a venit pe fondul presiunilor făcute de Atletico în academia Realului, de unde a încercat să „fure” mai mulți jucători.

Acum, Jesus Fortea, 15 ani, fundaș dreapta și starul de la juniorii lui Atletico, a informat că va părăsi clubul, iar presa spaniolă anunță că a semnat deja cu Real Madrid.

Jesus Fortea

„E o zi dificilă pentru mine, plec din locul care mi-a fost casă timp de 3 ani. Pot doar să vă mulțumesc pentru că ați făcut ca tot acest timp să treacă mai ușor, departe de familie și prieteni. Mulțumesc antrenorilor, preparatorilor, medicilor și mai ales colegilor care m-au ajutat și acompaniat.

Cred că e momentul în care trebuie să plec, pentru a-mi împlini visul. Mulțumesc, Atleti”, a scris Fortea pe Instagram.

Ce știe să facă Jesus Fortea:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.