Juniori ținuți sub teroare la FCSB » Antrenor cunoscut, acuzat de un fost jucător: „Efectiv te bătea! Palme, pumni, o spaimă continuă”

De ce mulți dintre jucătorii români nu-și ating potențialul maxim? În episodul de azi, GSP.ro publică povestea lui Andrei Pavelescu. Retras prematur, la 25 de ani, fostul fundaș dreapta s-a remarcat în vremea junioratului la Sportul și la naționalele U15-U17, dar transferul la FCSB, care ar fi trebuit să reprezinte o rampă de lansare, l-a devastat. Îl acuză pe antrenorul Leo Strizu că își bătea jucătorii: „Mi-a dat o palmă, apoi m-a ținut pe bancă 3 ani!”.

Între 15 și 19 ani, Pavelescu a fost legitimat la FCSB 2. Cules de la loturile naționale, fotbalistul care putea evolua atât ca stoper, cât și ca mijlocaș central descrie perioada din Ghencea drept cea mai întunecată din viața lui. 

Interviu cu Andrei Pavelescu: „Leo Strizu bătea jucătorii! Mi-a dat și mie o palmă”

- Andrei, unde și când ai început fotbalul? 

- Am început fotbalul la 9 ani și jumătate, la Șoimii IMUC, undeva pe Șoseaua Olteniței. Am plecat cu băieții de la bloc, antrenorul era și el din cartier. Dar m-am trezit după două săptămâni că am rămas singurul care mai mergeam acolo. Am stat 4-5 luni, după care m-am mutat cu părinții în Regie. A doua zi m-am dus la Sportul. L-am găsit pe antrenorul Cornel Ionescu, foarte bun cu copiii.

- Ce-ți mai aduci aminte din acea perioadă?

- La Sportul eram cam cea mai bună echipă de juniori din București. În 3 ani am făcut doar un egal, cu Rapid, și am plâns, era dramă în vestiar! Nu eram obișnuiți cu așa ceva. Ulterior, s-a stricat treaba.

- De ce?

- Când aveam 13-14 ani, ne-a plecat antrenorul la Steaua (n.r. - FCSB se numea atunci Steaua), pentru că la Sportul începuseră problemele cu Șiman, cu banii... În două luni, echipa aproape că s-a destrămat, s-a ales praful de ea. Mulți s-au lăsat, doar eu și cu un băiat am plecat la Steaua, în rest... nimic. Au mai ajuns unul sau doi prin Liga 3, ceva de genul.

La Sportul n-am primit niciodată echipamente, de cantonamente nu mai zic, totul era plătit din banii părinților, inclusiv apa. Niciun ajutor din partea clubului n-am văzut în perioada aia!

Andrei Pavelescu

- Cum ai ajuns la FCSB?

- De la Sportul am fost convocat la echipele naționale de juniori, acolo m-au remarcat antrenorii de la Steaua. Bine, eu am fost forțat să mă duc la Steaua. 

- Forțat?

- În timpul unui antrenament la lotul național, cei de acolo mi-au spus să mă duc să mă schimb, vorbiseră și cu părinții mei, eu nu știam nimic, nu mi-au spus nici părinții nimic. Așa am plecat în Ghencea, am semnat, a apărut și Gigi Becali. Mi-a dat o primă de instalare. Aveam 15 ani când am semnat cu Steaua. Șiman a aflat după 6 luni că nu mai sunt jucătorul lui. Rusu, Onicaș, Lucian Filip, la fel au ajuns și ei la Steaua. Noi eram învățați să nu spunem că ne-a luat Steaua. Între timp, la Sportul nu se mai întâmpla nimic, n-aveam contract cu ei, Steaua a plătit doar grila de formare, dacă a plătit-o și pe aia. Oricum, nu s-a interesat nimeni de la Sportul de mine cât am fost la echipa națională, adică în perioada până să ajung la Steaua.

1.500$a fost prima de instalare a lui Pavelescu la FCSB 2

- Și ai ajuns la FCSB 2. Diferență mare față de ce era la Sportul?

- Am venit direct la echipa a doua a Stelei, care era în Liga 3. O perioadă a fost bine. Aveam condiții, echipamente, cantonamente, salarii, prime. Practic, nu mai trebuia să vii de acasă cu bani, ți se oferea tot. Dacă ploua, la Sportul ne antrenam pe beton. În Ghencea am dat de iarbă și de sintetic și era un mare pas înainte. Numai că am avut neșansa să dau peste un antrenor care avea și alte metode în afară de cele tactice. 

- Adică?

- Spun direct, ne bătea! Nu e un cuvânt dur, nu dădea o palmă, efectiv te bătea! Știu mulți colegi care s-au lăsat din cauza asta. Eu când am luat prima și singura palmă de la el, le-am spus părinților, iar ei au zis că nu se poate lucra așa cu mine. Ori mă dă afară de la Steaua, ori mă taxează la salariu, dar să nu dea în mine! 

- Antrenor era...

- Leo Strizu. Singurul din cariera mea care a avut un astfel de comportament, n-am mai întâlnit.

- Și ce s-a întâmplat? 

- Omul a luat-o personal și mai mult de 3 ani m-a ținut pe bancă, mă trimitea la încălzire din minutul doi, dar nu intram pe teren. În 3 ani la Steaua am mai jucat 10 minute. Nici nu m-a lăsat să plec la altă echipă. Singurele mele meciuri erau la juniorii Stelei. 

- E șocant ce spui.

- Era o spaimă continuă! Bătăile le aplica și în timpul antrenamentelor, dacă pierdeai o minge, nu doar la meciuri. Am avut colegi foarte talentați care se lăsau de frică, să nu mai ia bătaie. Îmi vine în minte un băiat, Militaru, un jucător foarte bun, de bază la naționalele de juniori, l-a bătut rău și a doua zi s-a lăsat! 

- N-ai încercat să discuți cu cineva din club?

- Nu puteai să vorbești cu nimeni, avea susținere. Făcea tot ce voia! Bănuiesc că aflau și cei din conducere ce se întâmpla, dar nu pot să știu sigur. Bine, am înțeles că între timp și-a schimbat și el comportamentul, nu mai e chiar așa. Dar atunci nu-ți oferea nicio explicație, luai pumni, palme, atât. Nu venea și nu-mi explica nimic.

Leo Strizu avea o condamnare cu suspendare la acea vreme și orice denunț putea să-l bage la închisoare

Andrei Pavelescu

- Colegii tăi cum reacționau?

- Din perioada aia de la Steaua, cred că am fost singurul care am pus piciorul în prag. Părinții mei au spus de fapt că nu se poate așa. Sunt multe variante să pedepsești un jucător. Daca îl bați, ce rezolvi?

- Bănuiesc că așa ai pierdut și loturile naționale.

- Am mai fost convocat o scurtă perioadă, după ce am semnat cu Steaua, apoi nu, pentru că nu mai aveam meciuri în picioare. Majoritatea jucau deja la Liga 3 și Liga 2, eu eram la juniori, cine să vină să te vadă la juniori?!

- Și cum ai reușit să pleci de la FCSB 2? 

- Când s-a terminat contractul, la 19 ani, am plecat. Steaua avea 60 de zile dreptul să-mi propună un nou contract, avea prioritate să mă păstreze. După antrenamente, îmi tot spuneau să mă duc la birouri, dar eu trăgeam de timp. Am tras de timp până când au trecut cele 60 de zile și n-au mai avut ce să-mi facă! 

- Cum te-ai simțit când te-ai eliberat?

- Am fost cel mai fericit când mi-au dat foaia și am devenit liber. Scăpasem de chin, deși răul deja fusese făcut. Nejucând atâta timp, nu mai conta ce am realizat eu până la 14-15 ani. N-aveam cum să plec mai devreme, ori mă lăsam, ori așteptam să termin contractul. Nu mi-ar fi dat drumul pe nicio sumă de bani, sunt convins, numai din ambiție.

Pe Leo Strizu l-am reîntâlnit după câțiva ani. L-am salutat respectuos, asta e educația pe care am primit-o, dar el mi-a răspuns: „Nu mai știu... Tu cine ești?”. I-am zis cine sunt. „Hmm, parcă îmi aduc aminte”. Cred că vă aduceți aminte foarte bine. Asta spune multe despre el...

Andrei Pavelescu

- Ce a urmat în cariera ta?

- După experiența de la Steaua, neavând un CV bogat, am reușit să ajung pe la o echipă din Craiova. M-a vrut patronul, un băiat din București. Am semnat, dar când am ajuns acolo am aflat că nu era chiar cum mi se povestise. Colegii mei lucrau ca pompieri pe la o unitate din oraș, veneau când și când la antrenamente. Erau în vârstă toți, dar știau cu mingea. Am stat 6 luni, n-am luat niciun ban, nicio primă, nimic, dar măcar am adunat câteva meciuri și m-am pus pe picioare.

- Apoi?

- A urmat o perioadă grea, pentru că nu-mi găseam echipă. Aveam 20 de ani. Printr-o cunoștință, o relație, am ajuns la Buftea. Antrenor era Lavi Hrib, mă aștepta la ușa vestiarelor. M-a întrebat: „Copile, ce e cu tine?”. L-am informat că m-a trimis cineva. El nu știa de mine, dar a vrut să mă vadă pe teren. Eram într-o formă decentă, pentru că mă pregătisem singur, așa cum am putut. M-a văzut la primul antrenament, m-a văzut și la al doilea și mi-a zis să semnăm. Am jucat doi ani la Buftea, n-am lipsit din echipa de start niciodată! Am promovat cu ei în Liga 2, apoi echipa s-a vândut, a cedat locul Clinceniului, o poveste întreagă... În fine, au plecat toți jucătorii.

- Și ai ajuns la Cernica.

- Tot pe promisiuni... Antrenor era Gabi Răduță. „Vino, aici sunt condiții bune, primarul face tot ce zic eu, o să joci, am relații, vedem pe unde ajungi apoi”. Am zis să vin. După două etape, Răduță a fost dat afară! Mi-a livrat multe promisiuni până să vin, să mă convingă. Degeaba.

- După, ai semnat tot în Liga 3, cu Axintele.

- Cernica s-a desființat și m-am dus la Axintele, care se antrena pe același teren cu Cernica. Condiții și conducere excelente! Patron ca la Axintele nu mai există în fotbalul românesc. Un om corect, nu ne lipsea nimic, aveam și o masă asigurată la prânz. Ei promovaseră în Liga 2 atunci, dar n-au fost lăsați să urce pentru că n-aveau echipă de juniori, de-asta n-au luat licența. În anul în care am jucat în Cupă cu CFR Cluj, 2014, ne băteam la promovarea în „B” cu Juventus București și Dunărea Călărași. Dar s-a rupt totul...

- La ce te referi?

- Prin etapa a 7-a sau a 8-a, aveam meci cu Dunărea și nu mai începea. Vine antrenorul, Tavi Grigore, la noi: „Bă, băieți, doi jucători n-au viză medicală!”. Foarte bine, ne-am înrâit și mai tare: „Lasă că avem rezerve”. Am continuat încălzirea. Peste câteva minute, a venit iar: „N-aveți niciunul viză medicală!”. Cum e posibil să se afle abia acum?! Am aflat că delegatul echipei n-a fost atent, a luat doar semnătura pentru vize, nu și parafa. Am pierdut 3-0 la masa verde cu Dunărea. 

- Și n-ați mai continuat?

- Patronul a spus: „Ori pierd toate meciurile până acum cu 0-3 ca să nu influențez lupta la promovare, ori desființez echipa”. Federația a decis să pierdem doar cu Călărași. Atunci, patronul ne-a chemat a doua zi, ne-a dat 3 salarii avans și ne-a transmis că nu mai vrea să aibă de-a face cu fotbalul. N-am avut ce să-i reproșăm. Așa s-a distrus o echipă. Dintr-o neatenție, pentru că n-a fost nimic premeditat. Puteau să vadă arbitrii până atunci, în primele etape, și nu se mai ajungea aici. Se remedia problema. Au greșit ai noștri, dar 7-8 meciuri n-a observat nimeni...

- N-a mai fost mult până când te-ai retras.

- Mi-am găsit mai ușor echipă după episodul ăsta. Am semnat cu Juventus București, era Oprița antrenor. Începusem pregătirea cu ei. Dar, într-o zi, deodată, brusc, am zis: gata, îmi ajunge! Mă las de fotbal! Nu se întâmplase nimic special la acea vreme. Pur și simplu, am zis că-mi ajunge, chiar înainte să începem sezonul. Cei de la Juventus mă întrebau dacă mi-am găsit echipă. Nu, n-am semnat cu nimeni, țineți voi legitimația, eu de mâine nu mai joc fotbal! A fost un șoc pentru ei, pentru familie, o decizie pe care am luat-o spontan.

- Regreți că te-ai retras la 25 de ani? 

- Nu, a fost o decizie foarte bună. Mă săturasem de tot ce se întâmpla în fotbal. Nu aveai siguranța zilei de mâine. Am ajuns la concluzia că e mai bine să mă opresc atunci. De ce? Păi, aveam colegi mai în vârstă la toate echipele pe la care am trecut, 34, 35 de ani, cu familii de întreținut, plângeau, erau în stare să se bată cu cei din conducere pentru o primă, pentru un salariu neprimit la timp. Aveau rate, credite. M-am gândit - dacă ajung și eu la vârsta asta, ce fac? Înnebunesc, mor cu ei de gât! Mai bine mă opresc acum și încerc să o iau pe alt drum. 

Pavelescu a luat 9,55 la BAC: „Un șoc pentru toată lumea”

- N-ai mai avut deloc tangențe cu fotbalul din acel moment?

- Acum joc la campionatul de minifotbal, 1-2 meciuri pe săptămână. De plăcere. Dar nu. După ce m-am retras, un an mai târziu, am primit o ofertă de la Petrolul. N-am mai vrut să aud, exclus să revin! Nu mai voiam să fiu păcălit iar.

Nu-mi pare rău că am făcut fotbal, mi-a prins foarte bine. Te ajută, m-a întărit și psihic ce s-a întâmplat la Steaua, 3 ani de zile în stresul ăla... Devii mai puternic

Andrei Pavelescu

- De ce crezi că majoritatea tinerilor jucători sunt ușor de păcălit? Pentru că unii tot acceptă aceste promisiuni neonorate despre care vorbești.

- Majoritatea provin din familii modeste și văd fotbalul ca pe o scăpare. Când un copil primește la 18-19 ani un salariu de câteva mii de lei, care e cu mult mai mare decât câștigă părinții la un loc, e ușor să fii atras de promisiuni, prime, salarii... Eu am avut o situație bună, nu mi-a lipsit nimic, aveam ultimul tip de ghete mereu. Singura condiție pusă de părinți a fost să mă țin de școală. Și m-am ținut de promisiune. Am terminat facultatea, masterul. 

- Nu ți-a fost greu să le faci în paralel?

- Nu e deloc greu să faci și școală, și fotbal. Aveam timp și de fotbal, și de joacă și de școală. Am avut și înțelegere din partea profesiorilor. La liceu, la Colegiul Național Ion Luca Caragiale, am avut și un diriginte foarte de treabă, scria în catalog an de an: „Sportiv de performanță, scutit parțial de frecvență”, nici nu știu dacă era legal. Toți profesorii mă știau. Știau că dacă plecam de la antrenament și aveam două ore timp de școală, eu mă duceam, nu ziceam că n-are rost, că mai sunt doar două ore. Am avut medii bune până în clasa a 12-a, iar la BAC, aveam o săptămână la dispoziție să mă pun la punct cu materia. Am învățat și am luat la BAC 9,55! Am fost al 11-lea din 600 în liceu. Un șoc pentru toată lumea! Și nu s-a copiat, a fost un an greu pentru liceu, au picat 300.

Am intrat ușor la facultate, la ANEFS, am terminat bine și facultatea, profesorii de acolo știau că fac sport de performanță și se comportau altfel cu mine. Oricum, trebuia să mă prezint. Nu scapi de tot, poți să fii și campion olimpic, tot trebuie să te duci la examene, practică, cursuri. Apoi, am terminat și masterul. La 25 de ani, când m-am lăsat de fotbal, am terminat și cu școala. Am făcut și Facultatea de Istorie, la fără frecvență, de plăcere, pentru mine, din pasiunea pentru istorie. Mai trebuia să iau diploma, dar nu m-a interesat așa tare aspectul ăsta, eu m-am dus de plăcere

Andrei Pavelescu

„Am stricat un blat și n-am mai fost plătit două luni”

- Ne întoarcem la fotbal. Sunt multe meciuri trucate la Liga 2, Liga 3?

- Erau în perioada mea, auzeai, n-aveai cum să nu afli. În prezent, nu știu, nu mai sunt conectat la fenomen.

- Ai luat parte la blaturi?

- Indirect mi s-a propus. Am jucat în meciuri despre care știam că sunt trucate, dar n-a ieșit bine pentru ei. Eu mi-am văzut de treabă, eu și alți colegi. Pentru că dacă faci un blat, te-ai compromis. Din blatist nu te mai scoate nimeni, e de ajuns un singur meci. Unii au făcut blaturi toată viața, alții au refuzat. Bine, ăia care au făcut blaturi au trăit bine.

- Cum ai reușit să te opui meciurilor trucate?

- Au fost 2-3 partide în care trebuia să pierdem și n-a ieșit ce trebuia. O fostă echipă, nu-i dau numele, nu ne-a mai plătit două luni după ce am stricat un blat, am câștigat 2-1 contra unei formații care se bătea la promovare, noi fiind pe la jumătatea clasamentului. Adversarii ne spuneau în timpul meciului: „Dați-vă la o parte, e totul vorbit, vouă nu vi s-a spus?!”. Ni s-o fi spus, dar suntem câțiva care nu ne dăm la o parte. Și am reușit să câștigăm! 

Am auzit și de pariuri. De fapt, când se făceau blaturi, se făceau și pariuri. Își dublau sau triplau câștigurile cei implicați. Știau că un meci e sigur blat și aveau altă încredere să parieze. Toți cei care făceau blaturi aveau nevoie de bani și ar fi făcut orice pentru banii ăia, inclusiv să se dea la o parte. E clar că nu aveau o situație bună, aveau nevoie disperată de bani

Andrei Pavelescu

- Nu-ți cer nume, dar sunt oameni ajunși între timp celebri care în perioada ta petrecută în fotbal aranjau meciuri?

- Da, sunt. E unul dintre motivele pentru care nu mă mai uit la fotbalul de la noi sau la emisiunile sportive. Știu din surse sigure despre unii ce au făcut pe la ligile inferioare, iar când îi vezi că apar la televizor și se dau cei mai corecți, parcă nu-ți vine să te mai uiți, nu poți, ți se face silă de ei!

Andrei Pavelescu: „Asociam impresarii cu mafioții”

- Lumea impresarilor ai cunoscut-o?

- Am avut propuneri, dar am fost recitent, îi asociam cu mafioții, cu mânăriile și am vrut să stau departe de ei. Gândidu-mă acum, probabil că am greșit. Am zis că reușesc fără impresari, dar nu se poate. Sunt atâtea exemple de jucători fără valoare cu impresari buni care ajung și pe la echipa națională, iar alții, foarte buni fotbaliști, nu ajung nicăieri. Am avut colegi foarte talentați, băgam mâna în foc că ajung sus, mari, și s-au lăsat la 21-22 de ani. În fotbal, există o lume în care doar impresarii au acces, ei cu antrenorii, patronii, e un cerc vicios. Un impresar poate să-ți facă și primul „11” la o echipă. Am văzut jucători mai slabi care evoluau în fața celor valoroși, la toate echipele!

- E ceva ce-ți reproșezi în carieră?

- Mi-a lipsit un dram de motivație, să trag puțin mai tare, deși eram lăudat pentru modul în care mă pregăteam. N-am avut acea răutate, poate pentru că știam că am o situație bună acasă. Cu toatea astea, cred că tot aici aș fi ajuns și dacă eram mai motivat.

- Ce le-ai spune copiilor de azi care vor să se apuce de fotbal?

- Să se ducă! Și la fotbal, și la tenis, și la baschet, la orice sport. Dar să nu fie trimiși cu forța de părinți. În primul rând, trebuie să-l vezi că-și dorește cu adevărat să facă fotbal, că are înclinație, talent, că e serios. Mulți se uită la televizor și vor să devină a doua zi Messi sau Cristiano Ronalo. Nu e așa simplu. Fotbalul cere sacrificii. Eu nu am avut o vacanță mai lungă de 3-4 zile până la 25 de ani.

- Care e cea mai frumoasă amintire a ta din fotbal? 

- Când am promovat cu Buftea în Liga 2, nu o să uit acea zi. Și când am scăpat de Steaua m-am bucurat enorm, chiar dacă mulți ar spune că-s nebun că mă gândesc la asta. Eram fericit că am scăpat de chinul ăla!

- Și cea mai tristă zi?

- Când am semnat cu Steaua. Chiar de Sfântul Nicolae, de ziua mea. Experiența de la Steaua e motivul pentru care n-am putut să ajung mai sus. Mai rău n-aveam cum să ajung! Mai bine se putea. Asta cred.

- Cu ce te ocupi în prezent?

- După ce m-am lăsat de fotbal, am fost 5 ani antrenor personal. Apoi, a venit pandemia și am hotărât să schimb iar domeniul. Acum am o spălătorie și o vulcanizare. Se trăiește OK din asta, mult mai bine decât din fotbal și din fitness.

Mai urmăresc doar meciurile din Champions League și pe cele din campionatele puternice ale Europei. Nu știu voi cum reușiți să vă uitați la Liga 1 după ce vedeți un meci din Anglia. Nu-ți vine să te mai uiți. E altă lume!

Andrei Pavelescu

Leo Strizu, condamnat la închisoare cu suspendare

Antrenor la Unirea Constanța (un satelit al FCSB) în sezonul trecut, Leo Strizu, 54 de ani, a pregătit FCSB 2 încă de la înființarea echipei, 2004, și a rezistat mai bine de 5 ani pe banca roș-albaștrilor. Nașul lui Strizu este Teia Sponte, om de afaceri foarte apropiat de Gigi Becali. 

În 2005, scrie evz.ro, Strizu a fost arestat preventiv pentru luare de mită și trafic de influență în dosarul „Combustibili pentru armată”. În 2007, conform adevărul.ro, Strizu a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Gazeta Sporturilor nu a reușit să-l contacteze până la ora publicării articolului pe Leo Strizu în vederea unei reacții la acuzațiile lui Pavelescu 

Bornele din scurta carieră a lui Andrei Pavelescu:

• 35 de selecții bifate la naționalele U15, U16 și U17;
• de 3 ori câștigător al Campionatului Municipal cu Sportul Studențesc între 2001 și 2004;
• a pus umărul la două promovări în Liga 2, cu FCSB 2 (2009) și CS Buftea (2012);
• 4 meciuri jucate în Cupa României, a ajuns cu Viitorul Axintele până în „16”-imi în sezonul 2014/15, când ialomițenii au fost eliminați de CFR Cluj, 0-2;