De 8 ori campion la Wimbledon, record absolut al competiției, Roger Federer nu a putut participa la ediția din acest an a competiției.
E pentru prima oară în ultimii 23 de ani când Roger Federer nu joacă la Wimbledon, iar unii specialiști spun că numărul mai redus de fani de la această ediție este și din cauza acestui lucru. Acum, elvețianul în vârstă de 40 de ani a ajuns la Londra, într-o vizită cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când se joacă tenis pe Terenul Central de la Wimbledon. Stilul impecabil în care a venit îmbrăcat a pornit un val de entuziasm pe twitter. Iată câteva imagini:
Absența lui Roger are un impact negativ asupra competiției. Așa e ciclul vieții. Trece timpul, iar ceasul nu se oprește. Va trebui să ne obișnuim cu asta. Dar ca o notă personală, relația mea cu Roger a fost mereu foarte bună, mai ales că este probabil cel mai mare rival al meu. E greu să descrii toate emoțiile pe care le-am trăit pe teren. Normal că mi-e dor să-l văd în circuit. Dar nu putem vorbi numai de Wimbledon. Cred că Roger Federer este important pentru fiecare turneu. Nu numai Wimbledon.
- Rafael Nadal
{{text}}