Campionate

Probleme la Manchester City » Una dintre vedete l-a anunțat pe Guardiola că vrea să plece la Barcelona

Pep Guardiola/ foto Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 03 iulie 2022

Bernardo Silva (27 de ani), mijlocașul lui Manchester City, i-ar fi transmis antrenorului Pep Guardiola că vrea să plece la Barcelona.

Portughezul și-a anunțat deja agentul, pe celebrul Jorge Mendes, că vrea să plece de la campioana Angliei și i-a cerut să demareze tratativele pentru un transfer la Barcelona, anunță catalanii de la Sport.

Bernardo Silva ar vrea la Barcelona

Bernardo Silva, unul dintre jucătorii de bază ai lui Manchester City, s-ar fi hotărât să facă pasul în La Liga, la Barcelona, deși e conștient că va fi greu de realizat.


Portughezul mai are contract cu „cetățenii” până în 2025, astfel că echipa engleză cere o sumă uriașă pentru posibilitățile financiare ale Barcelonei, 100 de milioane de euro.

Conform sursei menționate, catalanii ar fi dispuși să facă o ofertă inițială de 60 de milioane de euro, însă pare puțin probabil ca Manchester City să accepte. 

80 de milioane de euroeste cota lui Bernardo Silva, potrivit transfermarkt.com

În sezonul trecut, Silva a bifat 50 de meciuri pentru „cetățeni” în toate competițiile, a marcat 13 goluri și a oferit 7 pase decisive.


Pep Guardiola: „Nu lucrez cu jucători care vor să plece”

În această vară, la o conferință de prezentare a amicalului dintre Barcelona și Manchester City, care va avea loc pe Camp nou în august, Guardiola a vorbit despre o posibilă plecare a lui Bernardo Silva la echipa catalană.

„Așa cum am spus mereu, încă de când eram la Barcelona, nu vreau jucători care nu vor să rămână. Ceea ce pot să spun este că Bernardo este important pentru noi”, a spus Pep Guardiola.

Bernardo Silva/ foto Imago Images

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.