Alexandru Albu (28 de ani), mijlocașul celor de la Rapid București, a vorbit despre debutul noului sezon de Liga 1 în care giuleștenii vor juca în primele 3 etape cu CFR Cluj, FCSB și Universitatea Craiova, echipele care au terminat pe podium ediția trecută de campionat.
Deși Rapid are parte de un program infernal, Albu nu se teme de meciurile cu cele 3 echipe, deoarece în opinia sa, la început de campionat încă nu există mare diferență între echipe.
Alexandru Albu: „E mai bine să joci cu primele echipe, pentru că acolo îți vezi adevărata valoare”
„Într-adevăr, avem un start de sezon de foc, dar eu cred că este mai bine să începi în forță campionatul, decât să începi cu o nou-promovată sau cu o echipă de la subsolul clasamentului. E mai bine să joci cu primele echipe, pentru că acolo îți vezi adevărata valoare și pleci de la același nivel.
Pentru că vii după perioada de cantonament, deci nu e mare diferență. După 3-4 etape, abia de atunci se revine la normal. Va fi un sezon dificil, greu, cu multă presiune, dar asta nu trebuie să ne apese. Suntem Rapid, trebuie să demonstrăm acest lucru”, a declarat Alexandru Albu pentru Rapid TV.
Eu unul mă bucur că avem primele etape cu primele trei echipe din campionatul de anul trecut, consider că așa trebuie să începem, chiar dacă avem aceste meciuri grele. Consider că trebuie să începem cu dreptul, eu la fiecare meci îmi propun să câștigăm. Toată lumea vrea să câștige împotriva Rapidului, dar sunt convins că putem câștiga cu oricine.
- Paul Iacob, Rapid
Nu este cel mai fericit debut, probabil cel mai greu din istoria Rapidului. Nu trebuie să ne speriem, oricum o să jucăm cu toate. Nu ne rămâne decât fapul că trebuie să ne concentrăm. Cu multă concentrare, cu o pregătire fizică bună, putem să facem puncte în primele 3 etape.
- Adrian Mutu, antrenor Rapid
{{text}}