FCU Craiova a primit o veste uriașă înaintea startului Ligii 1. Oltenilor li s-a ridicat interdicția la transferuri de către FIFA, atlfel că pot înregistra noile achiziții ale verii.
FRF, prin juristul Adrian Stângaciu, a anunțat că oltenii au de acum „undă verde” la transferuri, după ce Craiova și-a rezolvat litigiile.
„Din acest moment echipa domnului Adrian Mititelu are ridicată interdicția la transferuri, după ce FIFA și-a dat OK-ul în acest sens. Erau vreo 3-4 puncte, dar toate acestea au fost rezolvate de domnul Mititelu.
Din acest moment, nici din partea FRF-ului nu mai este nicio problemă, iar FCU are liber la legitimarea de jucători”, a declarat Adrian Stângaciu potrivit prosport.
Gabi Enache și Aurelian Chițu, prezentați la FCU Craiova
Imediat după decizie, oltenii au anunțat oficial transferurile lui Gabi Enache și Aurelian Chițu (ambii 31), fotbaliști care semnaseră cu Craiova încă din iarnă, dar care nu au avut drept de joc.
Gabi Enache și Aurelian Chițu, prezentați la FCU CraiovaPe lângă cei doi, U Craiova 1948 îi poate legitima și pe Andre Duarte, David Croitoru, Ionuț Gurău, Yassine Bassa și Pepe Bauza, fotbalist transferat definitiv de la Csikszereda.
De ce avea FCU Craiova interdicție la transferuri
Oltenii primiseră interdicție la transferuri în iarnă din cauza unor neplăți către foști jucători. Adrian Mititelu avea de achitat către Michael Baird, aproximativ 240.000 de euro, și către Joshua Rose, în jur de 100.000 de euro.
Astfel, în Liga 1 mai rămâne doar Rapid cu interdicție la transferuri, după ce „giuleștenii” au pierdut procesul la TAS împotriva lui Julio Cesar.
{{text}}