International   •   Campionate   •   TRANZACȚIE

Șeicii de la Manchester City au cumpărat un club de tradiție din Italia, la care au jucat 5 fotbaliști români

Sheikh Mansour, patron Manchester City și Palermo/ foto Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 04 iulie 2022

The City Football Group, consorțiul din Emiratele Arabe Unite care deține și Manchester City, a cumpărat 80% din acțiunile lui Palermo, anunță Goal.com.

Echipa italiană la care au evoluat și 5 români de-a lungul istoriei a promovat în Serie B la finalul sezonului trecut.

Șeicii de la Manchester City au cumpărat Palermo

Palermo, fosta echipă a lui George Pușcaș, Dorin Goian, Paul Codrea, Cristian Melinte și Valentin Năstase, a fost vândută pentru 13 milioane de euro.


Palermo a avut mari probleme financiare în ultima perioadă, iar în 2019 a repornit din Serie D, liga a patra italiană. În doar 3 ani, sicilienii au promovat în Serie B. Dario Mirri, omul din spatele reconstrucției lui Palermo, va păstra 20% din acțiuni.

Echipa italiană va fi al 11-lea club deținut de The City Football Group. Consorțiul mai deține printre altele și New York City FC, echipa lui Alex Mitriță.

Palermo este un club mare, istoric, cu o identitate puternică și mândră. Vom colabora cu Dario Mirri pentru a continua munca sa remarcabilă în vederea creșterii durabile a Palermo în anii următori. 

Acesta este un club foarte special, iar rolul nostru va fi acela de a adăuga valoare tuturor lucrurilor care îl fac atât de special și de a îmbunătăți constant performanța pe teren și în afara lui, folosindu-ne de experiența noastră. Italia este una dintre cele mai interesante și pasionate țări din lume în materie de fotbal, cu o istorie bogată de succese ale echipei naționale și ale cluburilor, cu suporteri pasionați și cu un palmares de fotbaliști fantastici. Suntem încântați că City Football Group și-a extins prezența în Italia



- comunicat The City Football Group

Citește și alte știri din fotbalul internațional:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.