Difuzat în timpul meciurilor de la Wimbledon cu o frecvență năucitoare, clipul publicitar în care Simona dă cu racheta de ciment din toate pozițiile mă lovește în creier.
Banca Transilvania a plătit, pesemne, o căpiță de bani pentru – pentru ce? „Hai să facem treabă, România!”, zice îndemnul final. Ce treabă? Încercări repetate de distrugere a unui obiect care nu are nicio vină când nu lovești mingea bine.
Racheta Simonei este o bijuterie tehnologică în care s-a investit muncă inteligentă cât cuprinde. Costă mult, sunt copii care visează tenisul, dar părinții nu au bani să le cumpere așa ceva.
Sunt și tineri jucători de performanță care dispun de astfel de unelte – când îi văd cum le izbesc cu ifose furioase de zgură sau de gard, dacă aș avea o putere, le-aș interzice să mai joace tenis, până când vor arăta respect față de rachetă.
Ce să înțeleagă tinerii care sunt bombardați cu imaginile violente ale Simonei? Că așa ajungi campion, pedepsind cât mai multe rachete pentru greșelile tale? De fapt, fugind de răspundere, aruncând vina pe ceva ce nu se poate apăra?
În cei 20 de ani de când mă uit la Rafael Nadal, în clipa de față cel mai bun jucător din lume, nu l-am văzut niciodată făcând vreun rău rachetei...
{{text}}