Tenis

Cu cine ar juca Simona Halep dacă trece de Amanda Anisimova la Wimbledon 2022

Simona Halep - Amanda Anisimova e meciul vedetă din sferturile de finală de la Wimbledon 2022, foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 05 iulie 2022

Simona Halep - Amanda Anisimova e meciul vedetă din sferturile de finală de la Wimbledon 2022. Jucătoarea noastră a devenit favorita numărul 1 pe iarba din Londra. 

Cu cine ar juca Simona Halep dacă trece de Amanda Anisimova: învingătoarea dintre Ajla Tomljanovic și Elena Rybakina

În total, Simona Halep și Amanda Anisimova s-au întâlnit în trei rânduri, românca fiind în avantaj, scor 2-1. A fost 6-2, 6-4 pentru Anisimova în sferturile Roland Garros 2019 și 6-0, 6-1 pentru Halep în șaisprezecimile de la Paris, un an mai târziu.

Dacă reușește să se califice în semifinale la Wimbledon, pentru a 3-a oară în carieră - după edițiile din 2014 și 2019, Simona o va înfrunta pe învingătoarea din partida Ajla Tomljanovic și Elena Rybakina. 

Australianca Ajla Tomljanovic, 29 de ani și loc 44 WTA, este condusă cu 4-0 de jucătoarea noastră, în timp ce kazaha Rybakina, 23 de ani și loc 23 WTA, este și ea în inferiorioritate, 1-2 contra Simonei. 

Simona Halep, într-o galerie selectă după calificarea în sferturile Wimbledon

Simona Halep a învins-o pe Paula Badosa, 6-1, 6-2, și s-a calificat pentru a 5-a oară în carieră în sferturile de finală la Wimbledon. Doar Venus și Serena Williams se mai pot lăuda cu o astfel de performanță dintre jucătoarele active.

Impecabilă împotriva Paulei Badosa, a patra jucătoare a lumii, pe care a „pulverizat-o” în doar 59 de minute, Simona Halep a ajuns pentru a 5-a oară în carieră în sferturile de finală la Wimbledon, competiție pe care a câștigat-o în 2019.

Cu performanța reușită de sportiva din România - minimum 5 calificări în sferturile Wimbledon - se mai pot lăuda doar două jucătoare active, potrivit Opta. Este vorba despre Venus Williams (13) și Serena Williams (14).

Surorile Williams au câștigat turneul de pe iarba londoneză de 12 ori. Venus de 5 ori, ultima dată în 2008, Serena de 7 ori, cel mai recent în 2016. Ele au câte 6 victorii și în competiția de dublu.

Citește și alte știri despre Simona Halep la Wimbledon: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.