Liga 1

Artificii

Articol de Ovidiu Minea  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Iaşiul a învins lejer Clujul şi şi-a asigurat prezenţa în prima ligă sezonul următor.

Calculul era simplu pentru Poli. O victorie în faţa unei echipe deja condamnate era garanţia securizării participării în sezonul viitor de Liga I, indiferent de bioritmul altor formaţii.

Translaţia de la calculele ma­te­matice la fotbal a fost însă ane­vo­ioa­să pentru gazde, care nu numai că nu au reuşit să concretizeze ocaziile lui Bîlbă (20) şi Bersnjak (38), dar au şi tremurat serios la şuturile lui Băd (9) şi Răducanu (28). Nici golul înscris imediat după odihnă de Bersnjak (48) nu a dus la relaxarea spectatorilor, Brăneţ trebuind să facă minuni în faţa lui Claudiu Răducanu (60, 63) pentru a conserva rezultatul. Emoţiile moldovenilor s-au risipit pe finalul jocului, cînd Buta, la prima atingere de balon (80), şi Miclea (85) au majorat scorul. Poli a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul şi va bifa cea de-a cincea prezenţă con­secutivă în Liga I, în timp ce clujenii se-ntorc la matineu după doar un an în elită.

Fanii îl imploră pe Popa

Imediat după golul de 2-0, suporterii ieşeni au început să-l aclame pe Ionuţ Popa, cel care a anunţat că intenţionează să demisioneze la finalul sezonului. Fanii i-au scandat numele pînă la finalul partidei şi l-au rugat pe Popa să rămînă în continuare la Poli. Teh­nicianul va avea o discuţie lămu­ritoare în aceste zile cu conducătorii clubului din Copou pentru a-şi clarifica viitorul.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.