Patronul FCU Craiova, Adrian Mititelu (54 de ani), se așteaptă să fie pus în libertate miercuri. Curtea de Apel Craiova a prelungit suspansul cu încă două zile.
Motivul? La termenul de luni, 4 iulie, completul de judecată, chemat din concediu să analizeze revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei penale, a amânat cauza pentru miercuri, 6 iulie, ora 12:00, pentru a fi citați telefonic reprezentanții FCSB și ANAF, părți în proces.
Pe 20 iunie 2022, Tribunalul Dolj a admis în principiu cererea de revizuire formulată de Adrian Mititelu privind sentinţa penală și a dispus suspendarea executării sentinţei penale. Procurorii au făcut însă apel.
Până în prezent, patronul FCU Craiova a executat un an și 7 luni din pedeapsa la 3 ani de închisoare, primită la 5 noiembrie 2020 pentru evaziune fiscală, în cazul transferului lui Mihai Costea de la Universitatea Craiova la FCSB. Adrian Mititelu a fost condamnat de Curtea de Apel, deși în primă instanță a fost iertat.
Pe 26 mai 2022, Adrian Mititelu Jr, finanţatorul FCU Craiova, a anunțat, pe un site de socializare, că tatăl său, Adrian Mititelu, va fi eliberat din închisoare în urma unei decizii a Curţii Constituţionale a României.
Azi, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 155 alin. 1 Cod Penal, excepţie invocată de Adrian Mititelu în data de 20.05.2020 în dosarul în care a fost condamnat total nelegal la pedeapsa privativă de libertate de 3 ani pe care o execută în prezent.
În concret, pe lângă toate motivele ce conduceau la o soluţie de achitare, soluţie ce a fost dispusă în prima instanţă, Adrian Mititelu trebuia să beneficieze de încetarea procesului penal întrucât a survenit prescripţia răspunderii penale. Acest fapt nu s-a întâmplat, întrucât, instanţa a aplicat prevederile art. 155 alin. 1 Cod Penal, normă ce a fost astăzi declarată neconstituţională ca urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate invocate de Adrian Mititelu în dosarul soluţionat cu condamnarea sa. Efectul deciziei de azi este că încetează de îndată executarea pedepsei şi într-un termen foarte scurt Adrian Mititelu va fi eliberat
- susţine Mititelu Jr pe pagina personală de Facebook, mesajul fiind preluat şi pe contul oficial al clubului
Indiferent care va fi decizia Curții de Apel, procesul va continua. Tribunalul Dolj a stabilit termen pe fond la 26 septembrie.
Sperăm ca miercuri, la ora 12:00, să închidem definitiv această condamnare nelegală, din punctul meu de vedere. Nimeni nu poate să rediscute deciziile Curții Constituționale definitive. În mod normal, Adrian Mititelu va fi acasă mâine seară
- Gheorghe Florea, avocatul lui Adrian Mititelu
De ce a fost condamnat Adrian Mititelu
În noiembrie 2020, omul de afaceri a fost condamnat la 3 ani de închisoare în cazul transferului lui Mihai Costea de la Universitatea Craiova la FCSB. Acesta a fost găsit vinovat de evaziune, deși în primă instanță a fost iertat.
În 2016, Adrian Mititelu a fost trimis în judecată după ce procurorii DNA Craiova l-au acuzat de evaziune fiscală. Motivul? Faptul că l-a vândut pe Mihai Costea la FCSB în 2011, înainte de dezafilierea Craiovei, pentru 1,1 milioane de euro, deși lotul de jucători se afla la acel moment sub sechestrul Fiscului din cauza unor debite foarte mari către bugetul consolidat al statului și Mititelu nu ar fi avut voie să vândă pe nimeni.
În concluzia scrisă înaintea de luarea deciziei, procurorul Cristina Scarlat a susținut că Mititelu și Gigel Preoteasa, fostul secretar al clubului dezafiliat, au comis fapta cu intenție directă de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Concret, după instituirea sechestrului din 31 ianuarie 2011, FC U Craiova a încheiat acordul de transfer pentru jucătorul Mihai Costea la FCSB, în data de 23 martie 2011.
{{text}}