Liga 1

CFR Cluj și-a stabilit ultima țintă din mercato: luptă în doi cu Șumudică pentru semnătura unui fost internațional

Silviu Lung (în stânga) / Sursă foto: GSP

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  joi, 07 iulie 2022

CFR Cluj speră să-și completeze lotul cu Silviu Lung jr., aflat la finalul contractului cu Kayserispor. Pe portarul în vârstă de 33 de ani îl mai vrea și Marius Șumudică la Al Raed, noul lui club din Arabia Saudită.

Bălgrădean nu a întâmpinat probleme în Armenia, unde nu a avut mai nimic de apărat în partida cu Piunik, dar conducerea lui CFR caută să-l înlocuiască pe „Pufi” pentru meciurile următoare din sezonul acesta. 

Președintele Balaj a anunțat că obiectivul principal în ceea ce a mai rămas din perioada de transferări îl constituie aducerea lui Silviu Lung jr. 

Portarul în vârstă de 33 de ani e la finalul contractului cu Kayserispor, după cinci sezoane în care a apărat pentru formația la care au mai fost Șumudică, Săpunaru, Dan Petrescu, Alibec. Clujenii au negociat recent și cu Florin Niță, pe care nu au reușit să-l convingă. 


Niță vrea să plece de la Sparta Praga, unde nu a fost utilizat în ultima jumătate de an, dar mai are un an din contractul cu cehii și un salariu de 700.000 de euro pe sezon din care nu e de acord să piardă mult.

Cristi Balaj: „Pe el îl așteptăm”

CFR are concurență și în misiunea de a-l atrage pe Lung jr. Goalkeeperul e în tratative și cu Al Raed, noua formație a lui Marius Șumudică. Silviu și Șumi au un istoric comun, ei au mai colaborat și la Astra, și la Kayserispor

Antrenorul l-a luat în Turcia pe Lung jr la prima experiență pe care a avut-o el în străinătate, la Kayseri, și alegerea pe care a făcut-o Șumudică atunci l-a ajutat pe portarul crescut la Universitatea Craiova să câștige cu mult mai mulți bani decât ar fi acumulat continuând să evolueze în campionatul românesc. 


Dacă detaliile financiare au rămas foarte importante pentru el, Silviu va alege să meargă în Asia, unde Al Raed l-ar plăti mai bine decât ar putea CFR. Dacă veniturile înregistrate în Turcia îi sunt suficiente, el are ocazia să se întoarcă în România.

Balaj a explicat la DigiSport că vișiniii iau în calcul și ca Silviu să îi refuze, așa cum i-a refuzat Niță: „În acest moment așteptăm să vedem cum vor fi încheiate discuțiile cu Lung. Asta nu înseamnă că noi nu avem și alte variante, dar e corect să așteptăm răspunsul lui, din moment ce i-am făcut o promisiune. El rămâne ținta noastră principală”

Mihai Popa, de la FC Voluntari, rămâne o opțiune a Clujului. Campioana a purtat tratative pentru internaționalul de tineret încă dinainte de finalul sezonului trecut. Deși îl mai au sub contract pe Popa doar pentru un an, ilfovenii au cerut un milion de euro în schimbul lui, cu riscul de a-l pierde gratuit în vara anului viitor.

3 meciuriare Silviu Lung jr. în echipa națională. El a anunțat în 2020 că nu va mai accepta nicio convocare, după ce bifase zeci de convocări în care fusese doar rezervă sau văzuse partidele din tribună, din afara lotului

Florin Niță a cerut o sumă mult prea mare față de posibilitățile oricărui club din România. Au existat negocieri cu el și dacă i-am fi oferit cât a cerut ar fi fost în lotul nostru acum.



- Cristian Balaj, președinte CFR

Șumudică a râs de ei după meciul cu Pyunik din Armenia

Șumudică e adversarul lui CFR Cluj în negocierile pentru semnătura lui Silviu Lung jr și a devenit principalul critic al vișiniilor după partida pe care echipa lui Petrescu a jucat-o la Erevan, 0-0 cu Piunik. 

„Adversarii au fost foarte slabi, săracii aveau nevoie de pașaport ca să treacă de centrul terenului. Atacantul lor, numărul 14, a fost «14 fals», avea o tehnică de curtea școlii, nu de fotbal jucat pe teren mare. L-am auzit pe Balaj că i-au plăcut nou-veniții Kolinger și Mistrati. Primul a atins mingea de trei ori, o dată a dat pe lângă ea și de două ori a dat niște «lumânări». 

La Mistrati nu văd ce i-a plăcut, probabil că freza”, a comentat Șumudică la DigiSport. El a rămas într-un conflict cu Petrescu, care l-a înlocuit la Cluj după primele șapte etape din sezonul trecut, meciuri în care Șumi obținuse doar victorii. 

Petrescu a insistat după ce a revenit pe banca vișiniilor că avea nevoie de pauza din iarnă ca să repare condiția fizică a echipei și ca să schimbe lotul, niște idei care l-au făcut pe Șumudică să se simtă jignit.

VIDEO Denis Alibec spune tot! Ce n-a mers la CFR Cluj și de ce nu poate vorbi mai multe: ”Cu Șumudică totul a fost în regulă! Cu Dan Petrescu nu”

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.