Rafael Nadal (36 de ani, 4 ATP) s-a retras înaintea semifinalei de la Wimbledon 2022, din cauza accidentării la mușchii abdominali.
- Semifinala Wimbledon 2022 rămasă va fi Novak Djokovic (35 de ani, locul 3 ATP) - Cameron Norrie (26 de ani, locul 12 ATP)
Semifinala dintre Rafael Nadal și australianul Nick Kyrgios ar fi trebuit să aibă loc vineri, în al doilea meci al zilei pe Terenul Central de la Wimbledon. Accidentarea din disputa cu Taylor Fritz, o ruptură de 7 milimetri la unul dintre mușchii abdominali, a dus la retragerea ibericului.
Rafael Nadal s-a retras de la Wimbledon 2022
Potrivit celor de la The Times, Nadal i-a anunțat în mod oficial pe organizatori că nu va putea concura mâine. Kyrgios merge direct în ultimul act. Va fi prima finală de Grand Slam din cariera australianului. Oficialii competiției londoneze au confirmat acest lucru.
Rafael Nadal, după retragerea de la Wimbledon 2022
Rafa a susținut o conferință de presă în care a explicat ce urmează după abandonul de la Wimbledon.
„Nu sunt genul de persoană care să revină asupra unei decizii. Nu am vrut să mă retrag în mijlocul sfertului de finală, nu am făcut niciodată asta în carieră.
Simțeam o jenă de câteva zile, dar ieri a fost mult mai serios. Am făcut teste suplimentare, iar intensitatea durerii a crescut. În mod normal, sper ca în 3-4 săptămâni voi depăși această accidentare. Sper ca mai departe să urmez calendarul obișnuit”, a spus Rafa.
Rafael Nadal, doar 9 retrageri în carieră
- Turul 1 Auckland 2005 » contra lui Dominik Hrbaty, probleme la pectorali, condus cu 6-3
- Sferturi Queen´s 2006 » contra lui Lleyton Hewitt, probleme la umărul stâng la 3-6 6-3
- Turul 1 Sydney 2007 » contra lui Chris Guccione, probleme la adductorul piciorului stâng la 6-5
- Turul 2 Cincinnati 2007 » contra lui Juan Mónaco, amețeli la 7-6 (5) 4-1 pentru adversar
- Sferturi París-Bercy 2008 » contra lui Nikolay Davydenko, probleme la genunchiul stâng, condus cu 6-1
- Sferturi Australian Open 2010 » contra lui Andy Murray, probleme la genunchiul drept la 6-3 7-6 (2) 3-0 pentru britanic
- Turul 2 Miami Open 2016 » contra lui Damir Dzumhur, amețeli, condus cu 2-6 6-4 3-0
- Sferturi Open de Australia » contra lui Marin Cilic, probleme la piciorul drept, condus cu 3-6 6-3 6-7 (5) 6-2 2-0
- Semifinale US Open 2019 » contra lui Juan Martín Del Potro, probleme la genunchiul drept, condus cu 7-6 (3) 6-2
Singura dată când Rafa a fost nevoit să se retragă de la un turneu de Grand Slam a fost la Roland Garros 2016, înaintea meciului din turul 3, din cauza unei accidentări la încheietură.
Cariera lui Rafael Nadal în numere
- 22 de titluri de Grand Slam (record)
- 14 titluri cucerite la Roland Garros (record)
- aur olimpic la simplu în 2008
- aur olimpic la dublu în 2016
- 5 victorii în Cupa Davis
- 92 de trofee cucerite
- 1063-212 bilanț al victoriilor
{{text}}