Opinii

40%

Articol de Radu Naum  —  vineri, 08 iulie 2022

Zdrang! Ştirea a căzut cu zgomot, zăpăcind lumea conectată la sport. După care ne-a mai zăpăcit un pic.

De „mâine”, termen care aproape că nu mai avea nevoie de ghilimele, va trebui ca toate echipele româneşti să aibă cel puţin 40% români „pe teren”. Atenţie, nu în lot! Pe teren. 

Ordinul ministrului Novak enunţă că această uriaşă modificare de structură a cluburilor trebuie să se întâmple din sezonul care vine şi care, de fapt, a şi venit, pentru că un club nu începe un campionat odată cu primul meci, ci cu primul transfer, cu prima venire sau prima plecare de jucătoare sau jucător. 

E ca şi cum dlui Novak, emerit ciclist paralimpic, i s-ar fi spus în timp ce se îndrepta către start că pedalele trebuie să aibă alte dimensiuni, iar numărul de spiţe trebuie schimbat. Şi de aici, drum bun, multă baftă! 

Vorba invizibilului Bob Dylan: They stone you when you're tryin' to make a buck / They stone you and then they'll say „good luck”.

Unul pentru toţi

40%! De mâine – gata, am renunţat la semnele de punctuaţie inutile. Asta „după ce m-am consultat cu toate federaţiile sportive”, afirmă ministrul. Sună a uniune sacră. Sună prea bine. M-am interesat. Am sunat un şef de federaţie. Aţi fost consultat? „Niciodată, acum aflu”. Bun. 

O fi fost o eroare de redactare a comunicatului, a textului citit de emitentul lui pe Facebook. „După ce m-am consultat cu aproape toate federaţiile”. Între timp, am mai căpătat o reacţie la această „bombă”. 

O altă federaţie care spune că nu a fost consultată, ci doar întrebată de regulamentul propriu privind numărul minim de români pe teren. „După ce m-am consultat cu unele dintre federaţii”. 

În fine. Rămâne acest OZN prăbuşit în mijlocul sportului. Cu toţii ne uităm ca în „Întâlnire de gradul trei” să vedem omuleţii verzi care ies din el. Ni-i putem imagina.

Să sară dopurile!

Fotbalul va trebui să aibă 5 jucători români din 11 în timpul jocului, într-un sport în care nu exista această reglementare. Sărbătoare la CFR: Dan Petrescu deschide un bax de Lambrusco şi dă de băut întregii echipe! 

La handbal feminin, de asemenea fără nicio restricţie până acum, 3 jucătoare din 7. CSM Bucureşti dă petrecere, Liga Campionilor e a sa, n-o mai poate scăpa! Hooo – o să strigaţi indignaţi –, ce e rău în a promova români? Nimic. Dimpotrivă! Doar să o faci cum trebuie. De la rădăcină.

Cu cap şi coadă, coerent şi, mai ales, în relaţie cu legile europene. Şi, dincolo de toate, nu de pe azi pe mâine!

Cristina Neagu, CSM București

Aşa ceva nu există, nu poate funcţiona. Cluburile şi-au alcătuit loturile, au transferat străini, nu discutăm despre competenţa şi buna-credinţă cu care au făcut-o, într-adevăr o problemă serioasă, ci despre simplul fapt că şi-au organizat noul sezon conform unor reguli care s-au schimbat peste noapte. În ce lume civilizată se întâmplă asta?

Nu-l provocaţi pe Petrescu!

În timp ce scriu acest text apar reacţii de oamenii năuciţi, loviţi cu barda. FRF îi solicită lui Novak ordinul înainte de publicarea în Monitorul Oficial „pentru a vedea impactul asupra competiţiilor fotbalistice”. 

De fapt, ceea ce aud în subtext este dorinţa de a detecta "şopârlele" ascunse în text, imposibil de pus în aplicare. FRF ştie că nu poate fi îngrădit dreptul de muncă al unor cetăţeni europeni, or, noul ordin fix asta face! În plus, îmi spune cineva jumătate amuzat, jumătate îngrijorat, ce înseamnă 40% români pe teren?

Comicul cosmic

Tot timpul sau când tragi linie la finalul meciului, adică 40% din 11 sau din 17, incluzând şi rezervele? Vă daţi seama de comicul cosmic al situaţiei, cu Petrescu băgând pe teren cu un minut înainte de final doi români, ca să-i iasă la socoteală, după ce acum doi ani scotea în minutul 1 de pe teren un tânăr român ca să-i iasă socotelile? Only in Romania. Csak Romaniaban.

Finalmente, apare textul scris, mai pe seară. Omuleții verzi nu mai par așa de verzi. Nu se înțelege dacă trebuie să fie 40% „pe teren” sau în lot. Ceea ce ar fi altceva. Cum scrisul bate vorba, primim. Vorba bate altceva. Nu spun ce, ca să nu bată obrazul.

Pour la bonne bouche: în Turul Ciclist al Sibiului tocmai încheiat, Team Novak, echipa ministrului, a aliniat la start 6 rutieri. Dintre ei, doi erau români, Szasz şi Fazekas. Doi din şase, 33% . Păi, cum facem?

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.