Și poate că n-a fost numai serviciul de vină...
Din respect față de dureroasa înfrângere din semifinală, sunt gata să scriu că m-a impresionat lipsa de explicații a Simonei la acest surprinzător eșec la același scor în ambele seturi, 6-3, 6-3. Ca de obicei, în tenis, un scor poate spune totul.
Acest 6-3 vorbește despre incapacitatea ei de a-și modifica erorile de la un set la altul. Nu are explicațiii - „dar se întâmplă” - a adăugat ea, de ajuns de obscur.
E una din obscuritățile acestei căderi de la un meci cvasiperfect în „sferturi”, cu Anisimova, și aproape impecabil, cu Badosa, la mediocritatea meciului cu această Rîbakina, dotată cu brațele irezistibile ale unei balerine sovietice.
Sunt obscuritățile contraperformanței care lucrează aici, nimicitor, în sensul dezvăluit de un om priceput în tenis ca Țiriac: „Nu poate nimeni s-o bată pe Halep decât ea însăși”.
E suficient de clar ca să accept lipsa de explicații, la cald, imediat după aceste 6-3 nemodificabile. E suficient de elegant și exact ca să nu mă prăvălesc în psihologisme copleșitoare.
Cred că n-a fost doar serviciul care a „asigurat” eșecul Simonei, serviciul și greșelile personale sunt indiscutabile.
S-a bătut singură plus retururile Rîbakinei, ca să nu exagerăm „problema”. (Să vedem ce va face Jabeur cu ele, nu-s capabil de niciun pronostic, ea e favorita unui tenis „mai complex”).
Cred că Halep s-a învins singură fiind și „puțin obosită” (dulce expresie după două meciuri aproape perfecte) de ea însăși, de foarte buna părere despre tenisul ei. A fost permanent mulțumită de jocul ei, de îmbunătățirea lui. Nu s-a ferit deloc de un optimism conformist.
A fost blocată în bine; plutea pe un val de comodități, nu se gândea la alternativa unei nenorociri de 3-6, 3-6 - o scriu apelând la toate rezervele mele de decență și îndoială; s-a lăudat prea mult, imprudent de mult, o repet.
A fost și mentalul... Gestul ei - deja emblematic - de a-și trimite sărutul spre cer mi s-a părut suficient de elocvent, de inteligent. Nu-i trebuia mai mult.
Rămâne să vedem ce ne va aduce nou finala kazaho-tunisiană la care cine se aștepta? E aproape o irone a sorților la adresa competențelor noastre.
Și mai complicată va fi finala masculină cu cele două caractere imposibile - un Djokovici - Kyrgios, „derbedeul ireparabil” care joacă un tenis debordant în talent și neprevăzut.
Cum va învinge binele? Și care va fi binele în absența lui Nadal?
{{text}}