International   •   Stranieri   •   SCOȚIA

Revenirea lui Ianis Hagi se amână cu câteva luni: „Accidentarea lui este complicată”

Ianis Hagi // foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 09 iulie 2022

Ianis Hagi (23 de ani) va reveni în acțiune abia la finalul anului în curs sau începutul lui 2023, conform antrenorului de la Rangers, Giovanni van Bronckhorst.

Revenirea lui Ianis Hagi pe teren se amână. Mijlocașul român a suferit o ruptură de ligamente încrucișate la genunchi în luna ianuarie, iar primele estimări erau că va reveni pe teren în maximum 6 luni.

În cele din urmă, absența sa va fi mai îndelungată decât se spera.

Revenirea lui Ianis Hagi se amână


Giovanni van Bronckhorst, antrenorul lui Rangers, a oferit noutăți despre starea lui Ianis, pe care-l vede capabil să revină în circuit abia după Cupa Mondială din noiembrie - decembrie, care va fi găzduită de Qatar.

„Este o accidentare complicată, nu mă aștept să revină înainte de pauza pentru Cupa Mondială”, a transmis Van Bronckhorst, citat de The Scottish Sun.

Totodată, antrenorul olandez a vorbit despre nevoia de alte două transferuri de profil ofensiv:

„Suntem în continuare ocupați. Trebuie să avem succes în întregul sezon. Cred că mai e nevoie de două transferuri în zona de atac, aceasta este ținta”.


Înaintea accidentării, Ianis Hagi adunase 27 de meciuri, 4 goluri și 4 pase decisive în sezonul 2021/2022.

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.