Tenis

Întrebată de Putin, Rybakina a avut o reacție controversată! A râs și a replicat: „Îmi pare rău, nu vorbesc bine engleză”

+13 Foto
Întrebată de Putin, Rybakina a avut o reacție controversată! A râs și a replicat: „Îmi pare rău, nu vorbesc bine engleză”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 09 July 2022

Elena Rybakina (23 de ani, 23 WTA) este campioana de la Wimbledon 2022! Sportiva din Kazahstan a trecut în ultimul act de Ons Jabeur (27 de ani, locul 2 WTA), scor 3-6, 6-2, 6-2.

Născută la Moscova, Rybakina are încă domiciliul în Rusia. Ea a acceptat să reprezinte Kazahstanul în 2018, pentru statul asiatic că i-a oferit sponsorizarea necesară pentru a putea continua să joace tenis la nivel înalt.

Întrebată de unul dintre jurnaliștii acreditați la Wimbledon despre invazia rusă din Ucraina - „Condamni războiul și acțiunile lui Putin?”, Rybakina l-a pus să repete, după care replicat: „Nu înțeleg întrebarea, în special a doua parte, nu vorbesc bine engleză”.

După care a continuat, într-o engleză foarte bună:

„Eu, așa cum am mai spus, evoluez pentru Kazahstan de ceva timp. Reprezint această țară la cele mai mari turnee, la Olimpiadă, care a fost un vis împlinit pentru mine. Nu știu ce se va întâmpla.

Sunt știri de genul acesta (n.r. că o rusoaică a câștigat turneul în anul în care jucătorii din Rusia și Belarus au fost interziși), dar eu nu pot face nimic.

Din partea mea pot spune doar că joc pentru Kazahstan. Nu am ales unde m-am născut. Oamenii aceștia au crezut în mine și m-au susținut. Am văzut steagurile (n.r. cele ruse din tribune), dar nu știu cum să răspund acestor întrebări”.

Oficialii de la Moscova și-au însușit triumful Elenei Rybakina: „Am câștigat turneul la Wimbledon! Le-am arătat tăria de caracter a rușilor”

Oficialii Federației de tenis de la Moscova sărbătoresc triumful obținut de Elena Rybakina (23 de ani, 23 WTA) în finala Wimbledon 2022, scor 3-6, 6-2, 6-2 împotriva lui Ons Jabeur (27 de ani, locul 2 WTA).

Sportivii din Rusia și Belarus au fost interziși la ediția din acest an de la Wimbledon, din cauza războiului provocat de Vladimir Putin în Ucraina. Federația rusă de tenis și-a însușit victoria obținută de Elena Rybakina, sportivă născută și crescută la Moscova, dar care reprezintă în acest moment Kazahstanul.

Shamil Tarpishchev, președintele Federației de tenis din Rusia, a fost primul care a reacționat: „E minunat! Felicitări, Rybakina! Am câștigat turneul de la Wimbledon!”.

Rușii sărbătoresc triumful Elenei Rybakina

„O victorie extraordinară a tenisului din Rusia la Wimbledon, în ciuda tuturor obstacolelor puse de organizatori. Rybakina este o fată unică, fantastică, sută la sută rusoaică, crescută în școala rusească de tenis. Realizarea de astăzi este una a Rusiei! 

Trebuie să le mulțumim kazahilor, am cooperat cu ei în ultimii ani, dar marele merit este al nostru. Un astfel de rezultat, în vremuri în care politicul se implică în sport, este uriaș. Rybakina le-a arătat tuturor ce înseamnă tăria de caracter a rușilor”, a transmis și Vladimir Kamelzon, antrenor onorific în cadrul Federației de la Moscova, potrivit Sport24.ru.

VIDEO Rezumatul finalei dintre Elena Rybakina și Ons Jabeur

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.