Liga 1

Bergodi și Petrescu, unici în fotbalul românesc după Supercupă » Ce premiere au bifat

+15 Foto
Sepsi a cucerit prima Supercupă a României din istoria clubului, după 2-1 cu CFR Cluj. Cristiano Bergodi, antrenorul covăsnenilor, a bifat o premieră sâmbătă seară.

Articol de Liviu Manolache  —  Saturday, 09 July 2022

Sepsi a cucerit prima Supercupă a României din istoria clubului, după 2-1 cu CFR Cluj. Cristiano Bergodi, antrenorul covăsnenilor, a bifat o premieră sâmbătă seară.

Bergodi, primul antrenor străin care a câștigat Supercupa României, cu Rapid, în 2007, a devenit în această seară întâiul tehnician din afara granițelor care se impune de două ori în finala de la startul sezonului și primul antrenor care cucerește Supercupa cu două cluburi diferite.

Mai au în palmares două Supercupe următorii antrenori: 

  • Dumitru Dumitriu (Steaua - 1994, 1995)
  • Mircea Rednic (Rapid - 2002, 2003)
  • Edward Iordănescu (2018, 2020 - CFR Cluj)

Alți 4 antrenori străini au mai câștigat Supercupa României, doi cu CFR, Conceicao (2009) și Mandorlini (2010), unul cu Dinamo - Bonetti (2012), și Ouzounidis la CS Universitatea Craiova (2021).

Dan Petrescu nu se lipește de Supercupă cu CFR Cluj

La polul opus, Dan Petrescu a ajuns în această seară la 3 Supercupe pierdute, record all-time în fotbalul românesc. Deși a contribuit la 5 titluri câștigate de CFR, n-a cucerit niciodată Supercupa cu ardelenii. 

A avut de două ori ocazia, dar a ratat trofeul, în 2019 cu Viitorul, și în 2022 cu Sepsi. În 2009, când era la Urziceni, a fost învins în Supercupă chiar de CFR.

3 antrenoriau două înfrângeri în Supercupa României: Marin Ion (1995, 2001), Ioan Andone (2003, 2012) și Ronny Levy (2010, 2011)

N-a fost nevoie de VAR în Supercupă

Supercupa României a fost primul meci intern cu sistemul VAR activ. Istvan Kovacs, Mihai Artene și Ovidiu Hațegan au efectuat doar câteva „verificări silențioase”, fără să intervină în deciziile luate de „centralul” Adrian Cojocaru.

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.