Opinii

Campioana fără scuze

Editorial Ovidiu Ioanițoaia

Articol de Ovidiu Ioanițoaia  —  duminică, 10 iulie 2022

Sepsi a câștigat Supercupa și merită felicitări. Deși CFR a avut partida în mână și a scăpat-o printre degete. În sensul în care, după ce a deschis scorul încă din minutul 2, ea a ratat desprinderea în două, trei rânduri. Așa i-a permis lui Sepsi să rămână aproape, ba și să egaleze prin ex-dinamovistul C. Matei în prelungirile reprizei 1. Împotriva cursului jocului.

Concret, finalurile de repriză au costat-o scump pe campioană. Învinsă în minutul 85, când a marcat venezueleanul Rondon la capătul unei faze de manual: degajare Niczuly, centrare Ștefănescu, „cap” Rondon, sud-americanul (de 36 de ani) introdus inspirat de Bergodi câteva minute mai înainte!

Lesne de dedus că, ambii marcatori fiind achiziționați recent, formația din Sf. Gheorghe a transferat inteligent. Inclusiv pe Rondon, dublu campion cu CFR, în 2020 și 2021, lăsat să plece din Gruia în Polonia ca să se întoarcă și să se răzbune acum!

Dându-i câștigătorului ce i se cuvine, să remarcăm că Sepsi a arătat ca o echipă serioasă. Solidă. Omogenă. A fost mai proaspătă după pauză, mai fâșneață. Cu sprijin de la Budapesta ori nu, asta-i o altă discuție, a părut în creștere. Maturizată. 

Iată de ce cred că poate spera nu doar la play-off, ci chiar la podium. Priceperea și echilibrul lui Bergodi, trecut prin școala italiană, o recomandă cu prisosință.

De partea cealaltă, CFR s-a păcălit. A pierdut, să zic așa, cu propriile-i arme. Tocmai strategia ei predilectă, preluarea rapidă a conducerii și conservarea avantajului prin „înghețarea” jocului, a trădat-o sâmbătă. Dar asta-i viața, ulciorul nu merge mereu la apă. Se mai și sparge.

Sepsi a cucerit prima Supercupă a României din istoria clubului, după 2-1 cu CFR Cluj. Laszlo Dioszegi, conducătorul covăsnenilor, a anunțat că fiecare jucător va primi drept bonus 1.200 de euro.

Altfel, față de turul din UCL cu Piunik Erevan, Dan Petrescu i-a păstrat în formația de start numai pe Bălgrădean, Camora și Deac. Remaniere masivă, ce i-a îndemnat pe unii dintre fanii „feroviarilor” să pună eșecul cu Sepsi pe seama faptului că „Bursucul” a folosit garnitura secundă la Arad. Rezervele. 

Greșit. În opinia mea, o asemenea scuză nu stă în picioare. Întrucât CFR, angrenată într-un program teribil în acest început de stagiune, cu 7 meciuri în decurs de 21 de zile!, trebuie să se bazeze pe două echipe oarecum egale ca valoare. Altminteri, nu va avea cum rezista pe două fronturi, intern și internațional.

Ca impresie generală, debutanții Braun și Muhar au confirmat. În ciuda polemicii izbucnite în jurul aducerii celui de al șaptelea croat din lotul clujean!, Muhar mi-a plăcut. Păcat că s-a accidentat.

Logic că, urmare a înfrângerii suferite de o formație neobișnuită cu înfrângerile, în Gruia e tensiune. Că atmosfera-i încărcată. La CFR trebuie să se înțeleagă însă, de la căpitanul Camora la ultimul suporter, că returul cu Piunik e mult mai important, și sub aspect financiar, decât Supercupa.

Ca atare, jucătorii sunt datori să se concentreze la maximum miercuri seara, să nu uite că vor reprezenta CFR, dar și întreg fotbalul românesc, ce așteaptă de la campionii țării să-l scoată la lumină.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.