Serge Ekollo, 23 de ani, a marcat un gol spectaculos în poarta lui Dinamo în amicalul cu Unirea Slobozia (0-5), iar acum spune că are prieteni camerunezi care ar putea sosi oricând să evolueze pe bani foarte puțini pentru clubul alb-roșu.
Dinamo a fost masacrată sâmbătă dimineață la Slobozia, 0-5 cu Unirea, iar situația este disperată la clubul din Ștefan cel Mare.
„Trebuie să vină un antrenor, cu autoritate, trebuie pus președinte și făcute transferuri, Slobozia putea să ne dea și zece! OK, știam că cei de acum au valoarea care o au, dar nici să vrea să alerge... O să iau din tribună să pun în teren", a reacționat Ionel Augustin, interimarul roș-albilor, după rușinea din al doilea amical estival.
Sâmbătă, alt show, la Slatina
Dinamo s-a obișnuit deja cu ora de matineu, ora 11:00, sâmbătă are o altă deplasare care se poate lăsa cu multe goluri primite, la Slatina, unde va evolua cu nou promovata CSM - formație dusă din „C" în „B" de Ovidiu Burcă, aflat pe lista „câinilor" pentru postul de antrenor.
„Trebuie urgent zece transferuri, altfel Liga 3 scrie pe Dinamo", a reacționat și Cornel Țălnar, prezent la Slobozia.
Scorul partidei din Ialomița a fost deschis de Serge Yvan Ekollo, 23 de ani, cu un șut spectaculos de la 25 de metri.
Ekollo, „impresar” pentru Dinamo
Camerunezul a jucat la nivelul ligii secunde până acum, în cei aproape 4 ani de când este în România, a deplâns soarta „câinilor" și a făcut recomandări roș-albilor în privința unor fotbaliști!
Practic, după o miuță cu prietenii săi africani, duminică la prânz, pe un stadion la marginea Capitalei, camerunezul s-a oferit să fie intermediar/impresar pentru a aduce conaționali de-ai săi la Dinamo!
După ce-a făcut spectacol sâmbătă în meciul cu „câinii", Ekollo a mărturisit la 24 de ore distanță că speră în revirimentul adversarilor, nu în retrogradarea în Liga 3.
„Dinamo este o echipă mare în România, eu cred că, dacă va acorda atenție mutărilor din club, poate să ajungă sus din nou. Ar trebui rezolvate lucruri pentru jucători, mă refer la bani.
Eu sunt convins că mulți jucători ar vrea să vină să joace pentru Dinamo, fiindcă vorbim aici de un nume mare, istoric. Am văzut un lot de 7-8-9 jucători acum la Dinamo, dar nu este suficient.
Dacă aș avea pe cine recomanda? Chiar da! Sunt multe talente printre fotbaliștii africani din București, ar putea ajuta clubul pe bani puțini.
Dacă vrea conducerea sau acționarul lui Dinamo, pot ajuta eu. Nu eu, eu sunt sub contract. Dar cunosc foarte mulți jucători liberi, care ar vrea să semneze oricând cu Dinamo. Pot ajuta cu recomandări", a mărturisit Ekollo pentru Gazeta Sporturilor.
14 goluria marcat Ekollo la nivelul eșalonului secund, în 68 de meciuri, pentru Petrolul Ploiești, Dunărea Călărași și Gloria Buzău
Noi am încercat să facem cu Dinamo ceea ce am repetat la antrenament. Eu sunt la Slobozia, primul obiectiv este să prindem play-off-ul. Pentru promovare cred că se vor bate sigur Buzăul, Iașiul, plus care or mai fi. În Liga 1, cred că CFR Cluj va lua campionatul din nou, chiar dacă nu are jucători talentați precum FCSB.
Am văzut că în Liga 2, la promovare, se bat nu neapărat echipele cu bani, ci cele care au un grup unit, bun, în care să mixeze tinerii cu jucătorii cu experiență. Exact cum a fost la Petrolul Ploiești, eu am jucat acolo, sunt jucătorul prahovenilor, dar antrenorul nu m-a dorit acolo. OK, respect decizia lui
-Serge Ekollo, mijlocaș Unirea Slobozia
{{text}}