Mihai Stoica (57 de ani), managerul general al celor de la FCSB, a anunțat o ședință serioasă la club, urmare a prestației sub așteptări din amicalul cu Oțelul Galați, scor 1-0.
FCSB s-a chinuit sâmbătă seară în amicalul de la Galați, în fața a peste 13.000 de spectatori. Elevii lui Dorinel Munteanu „au băgat materiale”, au fost la un pas să îl accidenteze pe Florin Tănase, iar Mihai Stoica a taxat acest lucru.
Mihai Stoica, deranjat de agresivitatea Oțelului: „Trebuia să scoatem echipa”
„Trebuia să scoatem echipa, au lovit. Nu e normal la un meci amical. Jucătorii s-au ferit. Până la urmă e logic să se ferească. Nu sunt de acord ca un jucător să se ferească, dar la un meci amical, da.
Nu a fost amical deloc. A fost cu cauză nobilă. A fost şi în memoria unui fost mare jucător al Galaţiului. Să depăşim momentul ăsta. Am scăpat fără accidentări. Tănase nu are nicio accidentare musculară. A avut un control clinic şi probabil că va juca împotriva lui U Cluj”, a spus Mihai Stoica, în emisiunea Sport Center de la Orange Sport.
Ședință de urgență convocată la FCSB
„Să zici că agresivitatea lor ar fi o scuză pentru că ne-am prezentat cum ne-am prezetant. Mai departe, am fost foarte nemulțumiți. Ei ar fi trebuit mâine să fie liberi. Nu vor mai fi! Va fi o ședință foarte serioasă! E inadmisibil să te prezinți așa.
Ok, ți-e frică să joci că te lovesc. Dar nu trebuie să ajungi în punctul ăsta. Tu trebuia să te prezinți ca la Chișinău, să fie 3-0 la pauză. Nu mai lovea nimeni pe nimeni. Sunt problemele noastre, e bine că s-a întâmplat. Așa vom rămâne ancorați în realitate. Asta ne așteaptă și în Liga 1”, a concluzionat managerul general al celor de la FCSB.
{{text}}