International   •   Campionate   •   SPANIA

Barcelona, dublă lovitură în mercato » Cum și-a asigurat două staruri dintr-un foc

Raphinha (în stânga) ar ajunge la Barcelona // Foto: Getty Images

Articol de Theodor Jumătate   —  luni, 11 iulie 2022

Barcelona își asigură doi jucători vara aceasta: Ousmane Dembélé (25 de ani) semnează un nou contract, pe două sezoane. Raphinha (tot 25 de ani) va fi transferat de la Leeds cu 75 de milioane de euro.

La un moment, Barcelona îi pierduse pe amândoi. Și pe Dembélé, și pe Raphinha. Francezului îi expirase contractul la 1 iulie, iar brazilianul era mult mai aproape de Chelsea, care avea un acord cu Leeds. 

Chiar și într-o perioadă extrem de dificilă, cu datorii de peste un miliard, clubul blaugrana a găsit soluții să fie activ și în mercato. A vândut 10% din drepturile TV pe următorii 25 de ani în LaLiga pentru 208 milioane. Și va mai ceda în curând 15% pentru 300 de milioane. 

Ousmane Dembele va câștiga aproape 10 milioane 


Weekendul trecut, ambele extreme au ajuns la o înțelegere cu Barça.  Ousmane, dorit mult de antrenorul Xavi, va semna un nou contract după luni de negocieri, până în 2024. L'Équipe susține că, financiar, condițiile nu sunt atât de rele. 

Reducerea salarială nu va fi de 40%, cum scria presa catalană. Și, dacă el și echipa își vor atinge obiectivele, bonusurile îi vor completa veniturile. Care s-ar apropia de remunerația precedentă, 10 milioane de euro anual net. 

13assisturi a oferit Ousmane Dembélé sezonul trecut pentru Barcelona, fiind cel mai bun pasator din LaLiga

Raphinha, aflat pe lista președintelui Laporta, se va muta de la Leeds în Catalunya, a anunțat Daily Mail. Barcelona a propus la fel de mult precum Chelsea, 75 de milioane de euro, incluzând bonusurile. Iar jucătorul a vrut mereu să joace pe Camp Nou. 


11goluri a marcat Raphinha stagiunea precedentă la Leeds în Premier League; a dat și trei pase decisive

Transferă și fundași laterali? 

Barcelona încearcă să ia și doi apărători, ambii cu mare experiență, ambii de la Chelsea. César Azpilicueta, 32 de ani, fundaș dreapta sau central, și Marcos Alonso (31), fundaș stânga. Pentru fiecare ar trebui să achite mai puțin de 10 milioane de euro.

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.