Sporturi   •   Tenis   •   Wimbledon

Alexia Tatu, campioana de la Wimbledon U14, are doi idoli în tenis: „Visez în continuare! Acum voi avea și sponsorii de partea mea”

Alexia Tatu (14 ani) a câștigat finala junioarelor U14 la Wimbledon 2022, după ce a învins o altă româncă, Andreea Diana Soare (15 ani), scor 7-6 (2), 6-4.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 11 iulie 2022

Alexia Tatu (14 ani) a câștigat finala junioarelor U14 la Wimbledon 2022, după ce a învins o altă româncă, Andreea Diana Soare (15 ani), scor 7-6 (2), 6-4. Sportiva din Buzău a dezvăluit că modelele ei din tenis sunt Simona Halep (30 de ani, 16 WTA) și Iga Swiatek (21 de ani, 1 WTA). 

Alexia Tatu va rămâne în istoria competiției londoneze. A câștigat ediția inaugurală destinată jucătoarelor U14, iar la revenirea în România a avut parte de o primire triumfală.

Alexia Tatu: „E cel mai frumos moment al carierei. Nu am cuvinte”

„E cel mai frumos moment al carierei. Nu am cuvinte. Părinții și bunicii m-au dat la tenis încă de la 6 ani, iar acum fac 14. Turneul acesta a fost mai mult ca o joacă, mi-am zis că mergem ca să vedem care este atmosfera la turneele mari.


A fost o finală cu una dintre cele mai bune prietene, partenera mea de dublu. Ne cunoaștem de când eram mici, am tot jucat împreună.

Dintr-o joacă, mi-am spus că încă un meci, încă un altul... a fost primul meu turneu pe iarbă, prima finală. Meciurile de la începutul turneului au fost fără presiune. La finală au fost foarte multe emoții, dar am reușit să mă mobilizez. 

Probabil am avut un pic mai mult curaj, puțin noroc, dar am fost foarte apropiate, s-a jucat la câteva puncte”, a spus Alexia Tatu, la revenirea în România. 

Halep și Swiatek, modelele Alexiei Tatu


„Idolul meu din tenis este Simona Halep, pentru că e româncă de-ale noastre, dar îmi place foarte mult și de Iga Swiatek. Peste cinci ani sper să ajung din nou la Wimbledon. 

Urmează să visez în continuare. Până acum a fost doar susținerea părinților, dar acum încep ușor-ușor să apară sponsori. Cu ei vom merge mai departe, pentru că, pe cont propriu nu ai cum”, a mărturisit campioana de la Wimbledon U14.

VIDEO Alexia Tatu, campioană la Wimbledon U14

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.