Liga 1

Răzvan Burleanu și Eduard Novak, discuții pe tema ordonanței buclucașe: „Am fi avut 4 echipe cu probleme!”

Răzvan Burleanu (38 de ani) și Eduard Novak (45 de ani) s-au întâlnit astăzi pentru a discuta despre ordinul care prevede obligativitatea unei ponderi de cel puțin 40% a sportivilor români la toate competițiile intercluburi.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 11 July 2022

Răzvan Burleanu (38 de ani) și Eduard Novak (45 de ani) s-au întâlnit astăzi pentru a discuta despre ordinul care prevede obligativitatea unei ponderi de cel puțin 40% a sportivilor români la toate competițiile intercluburi.

Prima întâlnire dintre președintele FRF și Ministrul Sportului nu a avut rezultatele scontate. Eduard Novak se menține pe poziție în privința controversatului ordin. 

Răzvan Burleanu, după întâlnirea cu Eduard Novak

„Considerăm că avem nevoie cel puțin de un an. Dacă am fi aplicat acest ordin în sezonul precedent am fi avut 3-4 cluburi care ar fi fost sancționate.

Am fi avut UTA Arad, am fi avut Voluntari, FCU Craiova și posibil și Dinamo”, a spus Răzvan Burleanu, potrivit Pro TV. 

Eduard Novak nu a făcut niciun pas în spate. Este dispus să negocieze doar în privința datei la care prevederile vor intra în vigoare: „Cu siguranță se pot adapta și cu siguranță peste câțiva ani când o să vină rezultatele o să fie toți multumiți că a fost o decizie bună. Singurul lucru de negociere este timpul”.

Ordinul Ministerului Sportului a fost publicat în Monitorul Oficial

„Ponderea de participare a sportivilor de performanță români, la nivel de senior și tineret, la competițiile sportive naționale oficiale nu poate fi mai mică de 40% din totalul de sportivi participanți care pot evolua în teren pe parcursul unui meci, pentru fiecare echipă”, se arată în ordin.

Eduard Novak: „Decizia este sută la sută legală!”

În cadrul emisiunii „Prim-plan”, de la TVR Info, Eduard Novak a purtat un dialog cu Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor.

„Decizia este sută la sută legală, vă spun eu”, a zis Novak, întrebat dacă nu se teme că ordinul său va fi considerat discriminatoriu de CNCD sau de Instanțe.

La fotbal va fi nevoie de 5 români. Nu e așa mult dintr-un lot de 25 de jucatori. Am vorbit cu președintele Burleanu și fotbalul stă bine. Probleme vor fi la handbal, la baschet etc. Acolo sunt cazuri in care 90% dintre sportivi renunță când împlinesc 18 ani, pentru că n-au unde sa joace, echipele preferă străinii
- Eduard Novak

VIDEO Ar trebui obligate echipele să folosească un anumit numar de români?

>

Citește și alte știri din sportul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.