FCU Craiova a primit o lovitură grea în disputa cu CS Universitatea Craiova, club cu care se judecă pentru palmaresul Științei.
Marți, Tribunalul București a decis s-o oblige pe FCU Craiova 1948 să-și schimbe numele și sigla cu leul.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs, în 30 de zile.
FCU Craiova, obligată să-și schimbe numele și sigla
Dacă după recurs decizia se va păstra, echipa lui Adrian Mititelu va avea 15 zile la dispoziție pentru a-și schimba numele și sigla.
În acest caz, nu va mai putea folosi nicio denumire care să conțină „Universitatea Craiova”, "U Craiova" sau alte nume asemănătoare. Și nici nu va mai putea să pună „leul” pe siglă, ca element distinctiv, considerându-se că face referire la sigla Universității Craiova, care este folosită legal de echipa lui Mihai Rotaru, în baza asocierii cu Clubul Sportiv.
În plus, în sentința publicată azi de Tribunal se precizează că formația lui Mititelu trebuie să achite despăgubiri către Clubul Sportiv Universitatea Craiova în valoare de 36.961 de lei, să schimbe domeniul site-ului și să nu mai comercializeze produse cu actuala siglă.
În stânga, sigla lui FCU Craiova. În dreapta, sigla lui CS Universitatea CraiovaDecizia Tribunalului București
Admite în parte cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 31006/3/2018, conexat la dosarul 43296/3/2018, formulată de reclamanta CLUBUL SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA.
Anulează marca „FCU 1948” având număr de depozit M 2016 08653/22.12.2016 înregistrată la OSIM sub nr. 148944/29.05.2017 ca fiind înregistrată cu rea-credință. Obligă pârâta SC U CRAIOVA 1948 SA să achite reclamantei CLUBUL SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA suma de 36.961 lei reprezentând despăgubiri datorate pentru actele de contrafacere în perioada 2013 – 2018 și până la data întocmirii raportului de expertiză.
Obligă pârâtele COMUNITATEA SUPORTERILOR F.C. UNIVERSITATEA CRAIOVA, SC U CRAIOVA 1948 SA ?i SC FC U CRAIOVA SA la următoarele : Obliga pârâtele la modificarea numelui înregistrat la ONRC, la Judecătorie și în registrele privind asociațiile și federațiile sportive astfel încât acestea să nu mai conțină denumirea protejată a reclamantei sau asocieri de litere și cifre care să încalce drepturile conferite de marca în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunța.
Constată că domeniul înregistrat sub numele www.fcuniversitatea.ro încalcă drepturile exclusive ale mărcilor aparținând reclamantei și va interzice folosirea mărcii în cadrul numelui comercial al pârâtelor, va interzice folosirea numelui de domeniu www.fcuniversitatea.ro și va obliga pârâtele să facă demersuri la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică să efectueze transferul acestui domeniu către reclamantă, după plata taxelor aferente și efectuarea procedurii administrative de înregistrare.
Obligă pârâtele la încetarea oricărei activități cum ar fi, cu titlu exemplificativ : folosirea, comercializarea, distribuirea, promovarea, orice alt act de utilizare în activitatea comercială, inclusiv în mediul online, inclusiv prin intermediul website www.fcuniversitatea.ro sau orice alt website, in legătură cu produse care datorită identificării/similarității cu mărcile reclamantei încalcă drepturile exclusive asupra acestora.
Interzice folosirea de către pârâte a semnelor identice sau similare mărcilor deținute de reclamantă sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale și în special în competițiile sportive, pe documente, pe biletele de acces, pentru publicitate în orice formă, în înscrisurile, în asociațiile și federațiile sportive, utilizarea semnului de documente sau pentru publicitate.
Obliga pârâtele la retragerea de îndată, de pe piață a oricăror produse și servicii, inclusiv de pe website, care poartă fără drept semne identice sau similare mărcilor, precum și distrugerea acestora dacă mai există.
Obliga pârâtele la furnizarea de informații complete privind furnizorii precum și cu privire la cantitatea și valoarea produselor vândute sub semnele corespunzătoare mărcilor precum și a biletelor vândute pentru evenimentele sportive din perioada 2013 – 2018. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţa din 12.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, de către grefa instanţei
VIDEO Adrian Mititelu o ataca pe CS Universitatea Craiova: „În lipsa noastră au furat tot!”
Recent eliberat din închisoare, Adrian Mititelu a vorbit despre rivalitatea cu CS Universitatea Craiova.
„O mare parte din fani au fugit la CSU. Va trebui să muncim foarte mult să-i readucem înapoi. Doar prin rezultate vom reuși asta, deoarece în Oltenia sunt suporteri de rezultat. În lipsa noastră, cei de la CSU ne-au furat suporterii, sponsorii, ne-au furat multe.
Avem foarte multe de recuperat. Așa este când pisica nu-i acasă, șoarecii joacă pe masă", a declarat ieri Mititelu, după amicalul FCU - CSM Slatina 5-0.
{{text}}