CFR Cluj, campioana ultimelor cinci ediții din Liga 1, și-a prezentat, marți seara, echipamentul pentru noul sezon. Suporterii „feroviarilor” au avut păreri împărțite pe rețelele de socializare.
- CFR Cluj joacă miercuri, de la ora 21:30, returul contra lui Pyunik, liveTEXT pe GSP.ro și televizat pe Digi Sport 1 și Prima Sport 1. În tur a fost 0-0
CFR a intrat în rândul forțelor din Liga 1 care și-au prezentat noile rânduri de echipament pentru noul sezon. După FCSB și Universitatea Craiova, a venit rândul clujenilor să le arate suporterilor ce haine vor îmbrăca în noul campionat.
Cu excepția celui de-al treilea echipament, cel portocaliu, clujenii vor avea tricouri aproape asemănătoare celor din sezoanele precedente. Fanii și-au spus oful pe pagina oficială de Facebook, unde au făcut câteva remarci negative la adresa propunerilor sponsorului tehnic.
Reacții CONTRA
- Lucian Patriciu: „Cam de Conference League”
- Csaba Kapolnai: „Același de anul trecut. Nimic nou, doar că al treilea rând e portocaliu. Cele de rezervă, albul și portocaliul, nici măcar nu sunt aceleași cu primul rând, iar șorturile, jambierele sunt din sezonul 2019-2020”.
- Coroian Sebastian Raul: „E nou? Nu, este spălat cu Perwoll! Cam atât și de noile echipamente”
- Csaba Miklos: „Echipamentul de joc pe alb și pe vișiniu e exact același din sezonul trecut. Unde e noutatea?”
- Flaviu Todean: „Tot aceeași mămăligă de câțiva ani”
- Bogdan Mihail Coman: „Ați relansat vechile echipamente. Bravo”
Reacții PRO:
- Elena Dumitrache: „Sunt superbe aceste tricouri”.
- Petean Vasile: „Clasa întâi. Hai cu victoriile”
- Claudiu Clau: „Sunt foarte frumoase doar si foarte scumpe”
- Cristian Sandor: „Faine. Să fie cu noroc”
- Anavosi Crăciun: „Echipament de campioni! Baftă!”
{{text}}