Steaua cu mai multe nume

Şi România cu mai multe ţări

În "Amurgul democraţiei şi despărţirea prietenilor" una dintre observaţiile tari ale Annei Applebaum este aceea că distrugerea unei societăţi începe atunci când îi conteşti stâlpii pe care se sprijină. Când Trump spune, referitor la Putin, "că şi noi am comis asasinate" rezultatul este de a nivela responsabilităţile, de a pune semnul egalităţii între sisteme esenţial diferite şi de a "banaliza răul", după expresia unei mari gânditoare. 

Când ataci justiţia şi o fragilizezi fundamental, când iei cu asalt un Parlament încerci de fapt să dărâmi cea mai bună dintre lumile rele şi să o înlocuieşti cu haosul organizat de către cei care vor puterea absolută, neîngrădită de toate mecanismele echilibrului social. Democraţia este bolnavă în multe feluri. Dar i-aţi prefera pe tinerii sănătoşi care mărşăluiesc călcând în picioare popoare? Dacă da, aşteptaţi-vă ca într-o zi să fiţi voi cei ajunşi la bocancul lor. N-o spun eu, o spune istoria.

Omul care a văzut dublu

De n-ar fi tristă, chestiunea ar fi chiar amuzantă. Închipuiţi-vă un străin de lumea fotbalului care vine în ţară şi asistă la două meciuri. La primul aude o galerie, jucători, antrenori, conducători afirmând că echipa lor se numeşte Steaua. La al doilea aude o galerie, antrenori, conducători afirmând că echipa lor se numeşte Steaua. Echipele au aceleaşi culori. Fanii lor îi înjură în acelaşi fel pe rivali. Amândouă revendică derbyurile istorice. 

Şi una, şi cealaltă spun că sunt urmaşa echipei care a făcut cea mai mare performanţă a fotbalului de club românesc. În faţa acestei enormităţi a două echipe care pretind aceeaşi identitate probabil că străinul nostru s-ar scărpina în creştet și ar întreba aproape retoric: "Fraţilor, voi sunteţi întregi la cap?!". Apoi ar da din mână a lehamite şi ar pleca. Aşa cum fac mulţi.

Topoare la temelie

Într-un foarte bun interviu din Fanatik Florin Tănase, veşnicul golgheter veşnic rămas acasă, spune aşa: "Eu sincer nu i-aş numi stelişti pe cei de la CSA. Ce stelişti pot fi când ştiu şi ei în adâncul inimii că Steaua e în Liga 1? (...) Nu ştiu ce interese au şi susţin echipa aia din liga a doua. Dacă erau stelişti adevăraţi, cu siguranţă erau alături de noi". Sigur, noi ne-am obişnuit cu astfel de afirmaţii vehemente. Nimic nou. Poate doar pretenţia lui Florin că ar şti ce e în inimile altora. Pe fond, aceleaşi lucruri exprimate. "Noi suntem cei adevăraţi". Dar noi, ceilalţi, nu suntem atenţi la fundamentul acestui fel de discurs. 

De fapt el neagă o decizie a justiţiei care a tranşat în cazul unor elemente de identificare ale Stelei (siglă, nume) în favoarea celor de la clubul armatei. Sigur că există încă procese, apeluri, curţi supreme, întoarceri la instanţele de plecare şi aşa mai departe. Deocamdată însă echipa din Superligă a pierdut dreptul de a se numi Steaua în favoarea celei din liga secundă. E atât de simplu încât te apucă râsul că trebuie să curgă atâtea vorbe cât pentru unu cu unu fac doi.

FC Kafka Bucureşti

Putem fi de acord sau nu cu această sentinţă, putem dezbate şi evident că există argumentul puternic al celor de la FCSB, continuitatea în prima ligă, pentru a îşi susţine cauza. Dar a afirma răspicat că nu sunt stelişti cei care ţin cu echipa numită Steaua (Kafka), a spune că toată lumea ştie care este Steaua înseamnă a da la temelia unui stâlp al democraţiei, justiţia. Acest fel de a ignora nonşalant o hotărâre a unui instanţe dată după ani de zile de înfăţişări este fix ceea ce ne face să nu ne putem coagula într-o lume coerentă. 

Decizia poate că nu e cea bună, poate că va fi întoarsă, şi atunci vom putea afirma cu toţii altceva, dar până atunci cea în vigoare merită un minim respect. A nega o astfel de realitate ne ţine în magma fără repere în care oricine poate spune orice, albul poate fi negru şi invers după plac şi toţi navigăm rătăciţi în această ceaţă groasă. Nu există norme, limite, adevăr. E ca pe teren. Simulări, cruci şi zâmbete ironice. "Să moară mama!...".

Chiar, în ce limbă o mai fi existând o astfel de înjurătură? Probabil în cea a unei alte ţări care se numeşte tot România, are aceleaşi culori pe drapel, acelaşi imn, aceiaşi IT-işti şi manelişti. Dar de acum vă zic: ăia nu sunt români adevăraţi!