Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Rangers, pe urmele unei vedete de la FCSB » Internaționalul român ar putea deveni coleg cu Ianis Hagi

Olaru, dorit de Rangers/ foto Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 13 iulie 2022

Rangers, finalista Europa League din sezonul 2021-2022, ar fi pe urmele lui Darius Olaru (24 de ani), mijlocașul de la FCSB.

Scouterii echipei scoțiene ar fi pe urmele lui Olaru încă de pe finalul ultimei ediții de Liga 1, iar până la sfârșitul perioadei de mercato ar urma să ia o decizie în ceea ce privește o posibilă ofertă pentru Darius, anunță Pro Sport.

Olaru, urmărit de Rangers

În cazul în care s-ar concretiza un transfer la Rangers, Olaru ar deveni coleg cu un alt internațional român, Ianis Hagi, care evoluează la vicecampioana Scoției din ianuarie 2020.


Olaru joacă la FCSB din 2020, când era adus de la Gaz Metan Mediaș, în schimbul a 600.000 de euro. Mijlocașul a devenit om de bază la vicecampioana României, fiind una dintre vedetele echipei și unul dintre jucătorii pe care patronul Gigi Becali speră să primească o sumă considerabilă de bani în urma unui viitor transfer.

În stagiunea precedentă din Liga 1, mijlocașul a jucat 36 de meciuri, a marcat 6 goluri și a oferit 10 pase decisive. El a jucat 6 meciuri pentru naționala României în ultimul an, pentru care debuta pe 2 iunie 2021, într-o înfrângere cu Georgia, scor 1-2.

5,5 milioane de euroeste cota lui Darius Olaru, potrivit transfermarkt.com


Citește și alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.