CFR CLUJ - PYUNIK EREVAN. Cele mai sumbre estimări ale prăpăstiosului Dan Petrescu s-au adeverit miercuri seara, la duelul decisiv pentru calificarea în turul II al preliminariilor Ligii Campionilor.
„Feroviarii” au condus cu 1-0, însă partida a intrat în prelungiri, Gajic egalând pentru armeni în minutul 89.
Golul încasat de CFR Cluj din fază fixă a produs stupoare pe banca „feroviarilor”. Dan Petrescu a privit înlemnit bucuria armenilor, apoi i-a reproșat ceva, pe un ton ridicat, „aghiotantului” Cristian Panin.
Dan Petrescu privește consternat cum Pyunik a egalat-o pe CFR în minutul 89, apoi își varsă nervii pe Cristi Panin / Captură Prima SportPetrescu și-a recăpătat culoarea în obraji după golul lui Petrila, însă finalul prelungirilor l-a găsit tot cu inima-n gât. A privit neputincios de pe bancă eroarea lui Bălgrădean, cea care le-a permis armenilor să egaleze la doi.
CFR Cluj - Pyunik Erevan, echipe de start
CFR Cluj: Bălgrădean - Cr. Manea, Graovac, A. Burcă, Camora - Boateng, Cvek ,C. Deac - Ad. Păun, Debeljuh, Roger
Rezerve: R. Sava, Braun, Mistrati, Brucic, Yuri, M. Bordeianu, Muhar, Dugandzici, Petrila, Jefte Betancor, Yeboah, Sg. Buș
Antrenor: Dan Petrescu
Pyunik Erevan: Yurchenko - Juninho, Gajici, Vakulenko, Kovalenko - Cociuc, Andre Luiz, Gonzalez - Dashyan, Otubanjo, Nenadovic
Rezerve: Mikayelyan, Buchnev, Juricic, Andre Luiz, Harutynyan, Najaryan, Mladenovic, A. Avagyan, Gareginyan, Davidyan
Antrenor: Eghishe Melikyan
{{text}}