Gică Popescu (54 de ani), fostul mare fundaș al echipei naționale, a vorbit în prima ediție a podcastului „Profu' de Sport”, noua producție video GSP realizată de redactorul-șef al Gazetei, Cătălin Țepelin, despre ascensiunea fiului său, Nicolas, internațional U19 și unul dintre cei mai promițători puști din curtea lui Gică Hagi.
- Apropo de jucătorii tineri. Acum aproape 2 ani, la Prietenii lui Ovidiu, spuneai despre Nicolas, fiul tău, că are toate calitatile pentru a fi un fotbalist foarte bun.
- Și o spun și acum.
- Iar Hagi l-a văzut pe când juca la Voluntari și ți-a spus “băi, nu mai pierde timpul, e genial copilul ăsta, adu-l la Academie să crească aici".
- Gică mi-a spus anul trecut că la el în Academie au fost trei genii: Ianis, Tudor Băluță și Nico, băiatul meu. Eu sincer mă așteptam să joace mai mult. Dar trebuie să recunoaștem că din punct de vedere fizic a avut niște lipsuri.
- Adică?
- A crescut foarte mult, 20 și ceva de centimetri, a avut probleme cu ligamentele, cu mușchii. Oasele se dezvoltă mai repede decât mușchii, a avut nevoie de un program de elasticitate musculată, să țină pasul cu creșterea. Acum e stabil din punct de vedere fizic, dar ca orice copil la vârsta lui, trebuie să joace.
Gică Popescu: „Am avut o discuție cu Gică pe subiectul Nico”
- Iar la Farul nu prea joacă. E undeva o fisură între cum îl vezi tu ca fotbalist și cum îl vede Hagi? El e responsabil de rezultate, dacă-l vede că e genial îl bagă să joace.
- Nu, îl vede la fel de talentat, însă crede în continuare că din punct de vedere fizic mai are anumite lipsuri pe care e normal ușor-ușor să le acopere. E un tip longilin, pe ăștia cu segmente lungi e greu să pui mușchi repede, e nevoie de timp mai mult decât la unul cu centrul de greutate jos. Eu am avut o discuție cu Gică pe subiectul Nico.
- Contondentă?
- Nu. Am zis "Băi Gică, care e intenția ta vizavi de Nico?". Noi, pe lângă relația de președinte - antrenor, suntem frați de cruce, cumnați, avem împreună un istoric extraordinar. Am vorbit deschis și a zis "eu vreau să-i dau mai multe minute, mult mai multe decât anul trecut. Din păcate, acum e în urmă cu pregătirea, că a fost la Euro U19 și a ratat pregătire, abia pe la final de august va fi pus la punct.
- Deci ești optimist în legătură cu el.
- Da, sunt optimist. E copilul meu și normal că îi vreau binele, dar nu a fost nici măcar o secundă în timpul campionatului trecut o discuție cu Gică să-l întreb "băi, dar pe Nico nu-l bagi?". A avut meciuri când a intrat bine, dar când joci 20 de minute, ce să faci? În primul rând, te sufoci.
- Continuă!
- Pe final de meci e intensitate și când ai făcut două sprinturi de 50 de metri dus-întors, te-ai sufocat, îți trebuie 5 minute să-ți revii. Deci e greu să arăți în 20 de minute că ai valoare. Eu cred cu tărie că Nico este foarte, foarte talentat. Are tot ce îi trebuie, are curaj, are minte. Dar are nevoie să joace, ca orice alt copil de vârsta lui.
Nico, de exemplu, are 500 de euro pe lună de la club. Jucătorii care au făcut 16 ani semnează pe un salariu de 500 de euro. Cu asta a trăit. Mănâncă la club, îi plătesc eu cazarea, în rest - 500 de euro pe lună. Are 8.000 de lei în cont strânși. Vrei mai mult? Joacă la echipa mare și schimbăm contractul.
Păi acum urmează să negocieze cu mine. Bine, e cam la impuse, o să-i spun "ăsta e contractul, semnează-l", că eu știu care e valoarea pe care trebuie să semneze.
- Gică Popescu, președinte Farul
7 meciuria strâns Nicolas Popescu pe prima scenă, în tricoul Farului. Acesta evoluează pe postul de mijlocaș defensiv
Gică Popescu, alături de fiul săuNou de la Gazeta Sporturilor: s-a lansat podcastul „Profu' de sport”
GSP a lansat o nouă producție video: podcastul „Profu' de sport”, o serie de dialoguri relaxate și spectaculoase cu oameni importanți din fenomen.
Sportcastul, produs într-un nou studio video ce simulează un vestiar, este realizat de Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei.
Primul invitat a fost Gică Popescu, unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria fotbalului românesc, fost căpitan la echipa națională și la FC Barcelona sau Galatasaray, echipe cu care a câștigat trofee internaționale.
Mai multe detalii despre noul format video lansat de Gazetă a oferit Cătălin Țepelin, redactorul-șef GSP.
„Ieșim din formatul standard de emisiune TV și trecem într-o zonă mai adaptată online-ului din toate punctele de vedere. În primul rând, abordarea este mai personală, tonul e mai relaxat, insistăm pe povești. Apoi, decorul e diferit pentru că am renunțat la clasicul desk de televiziune și am construit un studio ce replică atmosfera unui vestiar. Vestiarul cu povești al Gazetei, cum i-am zis noi. Nu în ultimul rând, podcastul «Profu' de sport» este filmat exclusiv în format vertical / portrait, pentru ca publicul de sport să-l consume mai ușor pe device-urile mobile și pe toate canalele de social media - Youtube, Instagram, Facebook, TikTok”, a explicat Țepelin.
{{text}}