Fotbal   •   Liga 1   •   Hermannstadt - Mioveni 3-0

Hermannstadt, dezlănțuită la revenirea în Liga 1 » Victorie categorică cu CS Mioveni în primul meci al noului sezon

FC Hermannstadt - CS Mioveni, liveTEXT pe GSP.ro de la 18:30 Foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 15 iulie 2022

FC Hermannstadt a câștigat cu CS Mioveni, scor 3-0, în primul meci al sezonului de Liga 1. Sibienii i-au plătit-o fostului lor antrenor, Alex Pelici, care-i retrogradase în ”B”, în 2021, tot la Mediaș

Hermannstadt revine în forță în Liga 1. 3-0 contra Mioveniului, într-o partidă cu iz de răzbunare pentru ceea ce s-a întâmplat în mai/iunie 2021. Atunci, în barajul de menținere/promovare, sibienii fuseseră retrogradați în „B" chiar de echipa lui Alex Pelici, fostul lor antrenor: 0-0 și 1-2 în returul disputat, ca și acum, la Mediaș! 

Meciul de ieri? Prudența a fost cuvântul de ordine în debut. Hermannstadt a avut mai mult balonul, a trimis câteva șuturi „de control", dar mai mult decât semiocazia lui Mino Sota nu le-a ieșit amfitrionilor. Mioveniul? Parcă mulțumiți să păstreze tabela neschimbată în dreptul lor, argeșenii au făcut un joc pasiv. Iar fără Bogdan Rusu în avanposturi - n-a fost nici măcar în lot - nu s-au văzut deloc în atac. De parcă nici n-ar fi lucrat faza ofensivă în pregătiri.

Tabloul s-a schimbat în minutul 28, când Daniel Paraschiv a profitat de un blackout Iacob / I. Popescu și a "înțepat" balonul pentru 1-0. Golul i-a scos din letargie pe oaspeți, însă doar Garutti a creat pericol, cu un "trasor" de la 30 de metri. Ocazie care a și pus capăt unei prime părți mai degrabă „soft". 


Oaspeții au avut și prima oportunitate a părții secunde, prin Voinea, apoi au revenit în mediocritatea primei părți, făcându-le viața ușoară sibienilor, ce nu s-au lăsat prea mult invitați. Alhassan, "dublă", a dus scorul la un comfortabil 3-0, ba putea fi chiar 4-0, dar Buhăcianu a țintit "transversala". 

VAR doar la un ofsaid 

La primul meci din Liga 1 cu VAR, n-a fost nevoie de intervenția lui decât pe final. În minutul 81, plecat dintr-o poziție de ofsaid, Buhăcianu a înscris, însă asistentul Bogdan Gheorghe a ridicat, corect, fanionul. Decizia i-a fost însă verificată, conform protocolului, de Ionuț Coza și de Alexandru Vodă.

FINAL. Hermannstadt - CS Mioveni 3-0


Hermannstadt - Mioveni, echipe de start

HERMANNSTADT: Iliev - Butean, Bejan, I. Stoica, Opruț - Biceanu, Mino, Alhassan - P. Petrescu (cpt.), D. Paraschiv, Oroian

REZERVE: Muțiu, Antoche, Issah, Năstăsie, Balaure, C. Popescu, P. D. Iancu, Buhăcianu, Hora

ABSENȚI: -

ANTRENOR: Marius Măldărășanu

MIOVENI: I. Popescu - Balaur, Al. Iacob (cpt.), Garutti - Rădescu, Panait, Vereș, Trif - Dat, Voinea, Buziuc

REZERVE: F. Croitoru - Scarlatache, Oancea, Cierpka, V. Mitrea, Șerbănică, Blănaru, Coșereanu, Antal

ABSENȚI: L. Antal (incert)

ANTRENOR: Alex Pelici

Citește alte știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.