CSU Craiova și Sepsi au remizat, scor 2-2, în prima rundă a sezonului 2022/2023 din Liga 1. Meciul a consemnat și prima intervenție VAR din competițiile interne.
Pe Universitatea Craiova, startul campionatului a prins-o „ca-n gară”. Mirko Pigliacelli în fața bagajelor făcute și cu biletul de Palermo în buzunar, Gustavo strângându-și lucrurile, în așteptarea unui posibil transfer în Iran. Nu mai vorbim de campania de achiziții rămasă „în drum”, departe de a fi fost finalizată.
CS Universitate Craiova și Sepsi, remiză entuziasmantă
Așa și-au întâmpinat juveții, astăzi, sperietoarea din ultimii ani. Un Sepsi cu tentă oltenească - Bergodi le-a fost antrenor, Dimitrov, Bălașa, Tudorie și Bărbuț au îmbrăcat tricoul alb-albaștru, Păun și Ștefănescu sunt din Caracal - și ascendentul echipei care le-a suflat trofeul favorit, Cupa României, și care tocmai și-a adjudecat Supercupa, în fața campioanei CFR.
Șansa i-a surâs însă Băniei. Pigliacelli a salvat-o printr-un plonjon spectaculos, la șutul lui Ion Gheorghe, Tudorie a ratat voleul, la doar câțiva metri de poartă, Păun, la fel, din mijlocul careului. În schimb, în celălalt careu, proaspăt intratul Gustavo n-a iertat: 1-0. Și dacă Niczuly nu inventa un reflex magistral la „scărița” lui Koljici, trupa lui Laszlo Balint putea intra cu 2-0 în pauză!
Oaspeții au ieșit mai motivați de la cabine, însă au continuat să-și irosească oportunitățile. Golofca l-a întins pe Pigliacelli, apoi tribunele au „înghețat” la un contact „Piglia” - Tudorie, în careu. „Centralul” Radu Petrescu n-a văzut penalty, VAR l-a confirmat, pentru ca apoi, același Tudorie să dea din nou emoții, cu un "cap" alături.
Universitatea? În corzi. Debusolată. Dar, ca și-n prima parte, norocoasă. Fază de biliard, cu mingea circulând pe traseul Gustavo - Ivan - Koljici - Gustavo, și un nou gol al brazilianului: 2-0! Scor final?
Prima intervenție VAR din Liga 1
Sepsi n-ar fi Sepsi dacă ar ceda așa ușor. Și nici Bergodi n-ar fi Bergodi dacă n-ar avea mână bună la schimbări. Urmarea? Damașcan, abia introdus, i-a mulțumit prompt. 1-2, meci relansat.
Și alte emoții pentru olteni, sancționați din nou, extrem de dur, pe final. Cu gol de către Nicolae Păun, 2-2, și cu „roșu” direct pentru Mateiu, de către VAR. Craioveanul, pentru intrarea criminală asupra autorului egalării, nesancționată inițial de Radu Petrescu.
La ultima fază, Ispas a avut golul victoriei în gheată. A driblat un adversar în careu, însă nu l-a putut învinge și pe Pigliacelli, care a salvat-o pe Craiova de la înfrângere.
FINAL » CSU Craiova - Sepsi 2-2
- Au marcat: Gustavo '29 '59 / Damașcan 73, N. Păun 87
- Click AICI pentru Live + statistici
- VIDEO cu cele mai importante faze
CSU Craiova - Sepsi, echipe de start
CS Universitatea Craiova: Pigliacelli - Căpățînă, Papp, Screciu, Vătăjelu - Al. Crețu, Al. Matei - Roguljic, Baiaram, A. Ivan - Koljic
Rezerve: D. Rusu - Martic, Găman, Sala, Nistor, Vînă, Gustavo, Cîmpanu, Markovic
Antrenor: Laszlo Balint
Sepsi: Niczuly - Ninaj, Bălașa, Mitrea, A. Dumitrescu - Dimitrov, N. Păun, I. Gheorghe, M. Ștefănescu - Bărbuț, Al. Tudorie
Rezerve: Began - R. Ispas, D. Ciobotariu, D. Renta, Jonathan Rodriguez, Damascan, G. Dragomir, Rondon
Antrenor: Cristiano Bergodi
Arbitru: Radu Petrescu / Asistenți: Radu Petrescu, Radu Ghinguleac
Arbitru VAR: Andrei Chivulete / Arbitru AVAR: Andrei Constantinescu
{{text}}