Liga 1

FC Botoșani, transferuri spectaculoase înainte de prima etapă » Kevin Boli și fratele unui campion mondial au semnat cu moldovenii

Jonathan Varane Foto: instangram

Articol de Eduard Apostol  —  vineri, 15 iulie 2022

FC Botoșani continuă campania de transferuri pentru noul sezon. Moldovenii au rezolvat azi mutările a 3 fotbaliști importanți.

Valeriu Iftime, președintele celor de la FC Botoșani, a dezvăluit că i-a adus la echipă pe Kevin Boli (31 de ani), cvatruplu campion al României cu CFR Cluj, Jonathan Varane (20), fratele vitreg al lui Rafael Varane, vedeta lui Manchester United, dar și un tânăr fundaș central din Camerun.

„Am rezolvat cu Kevin Boli, actele sunt parafate, transferul e definitiv. Va mai sosi Jonathan Varane, fratele celebrului Rafael Varane, și un camerunez de 21 de ani, Patrick, la recomandarea lui Ngadeu, cel care mi l-a recomandat și pe Dawa. 

Nu mă îndoiesc că nu vom avea succes, am încredere deplină în aceste mutări, în echipă, în antrenor și în toată conducerea clubului. Suntem pregătiți”, a declarat Iftime pentru GSP.ro.

Kevin Boli, la Botoșani

Francezul vine liber de contract la Botoșani după despărțirea de turcii de la Samsunspor, echipă pentru care a jucat în ultimii doi ani după plecarea de la CFR Cluj.

În România Boli a evoluat pentru CFR și Viitorul, reușind să câștige 4 titluri de campion cu ardelenii.

Cine este Jonathan Varane, noul transfer al celor de la Botoșani

Jonathan Varane este nimeni altul decât fratele vitreg al lui Rafael Varane, campion mondial cu naționala Franței și multiplu câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid. 

A jucat în Ligue 2, sub formă de împrumut, la Rodez, unde a fost coleg cu Enzo Zidane, fiul lui Zinedine. De asemenea, a jucat la echipele de U17, U19 și echipa a doua a lui Lens, dar și la prima echipă, în Ligue 1, contra lui FC Nantes.

„Am petrecut 14 ani la RC Lens. Am parcurs un drum lung și frumos. Au existat dificultăți, dar și multe momente de bucurie. Am muncit mult, am fost ajutat mentalitatea mea puternică, am fost convins că trebuie să continui să muncesc, să nu renunț”, spunea Jonathan Varane. 

Tânărul, care este descris de presa din Franța ca un mijlocaș polivalent, declara în 2021 că și-a găsit poziția preferată pe teren: „Cel mai mult îmi place să joc mijlocaș defensiv, număr 6. Sunt foarte agresiv pe teren, nu mă dau bătut și am o tehnică bună”. 

Citește alte știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.