Rusoaica Irina Shayk (36 de ani), fosta parteneră a lui Cristiano Ronaldo (37 de ani), este acuzată că susține războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina, după ce ar fi folosit simbolul „Z” într-o postare de pe Instagram.
Irina Shayk, pe numele complet Irina Valeryevna Shaykhlislamova, este o rusoaică născută în orașul Yemanzhelinsk. Fotomodelul nu și-a ascuns de-a lungul anilor simpatia față de Vladimir Putin, președintele care a ordonat invazia asupra Ucrainei. În aprilie 2020, Irina posta pe Instagram o imagine în care se lăuda cu o carte care îl avea pe copertă chiar pe Putin.
Irina Shayk a șters între timp imaginea cu PutinIrina Shayk, acuzată că susține războiul declanșat de Putin
Acum, rusoaica a devenit ținta internauților din cauza unei alte postări controversate. În descrierea unei imagini în care apărea o salată Olivier, preparat cu specific rusesc, Shayk a scris: „Russianzz într-o zi de miercuri”.
Postarea de pe contul de Instagram al Irinei ShaykUrmăritorii de pe Instagram au considerat că cele două litere Z plasate la final ar fi o referire la simbolul „Z”, cel pe care rușii îl folosesc frecvent în ipostaze în care vorbesc despre războiul din Ucraina.
Reacțiile la adresa Irinei au fost vehemente: „Ar trebui să fii interzisă din lumea civilizată! Cum poți să fii de partea terorismului Rusiei? Rămâi acolo și uită de SUA sau Europa”.
{{text}}