Terminați cu adjectivele! Erevan nu e slabă, Clujul nu a putut s-o învingă.
Deac, după meci, a zis că nu mai are cuvinte. Abia mai articula vreo vorbă. Dan Petrescu, nici el, nu putea rosti decât că e foarte supărat. Supărat? Fusese vorba lui Burcă: „Ar fi supărător să pierdem cu Piunik”.
E mai mult decât supărător. Dan - în propaganda lui pesimistă - ne spusese că „totul e posibil!”. Ce anume nu explica. A fost singurul care bătea capul că Piunik e o echipă puternică...
În ce sens? Încă mai durează controversa: cei nu mai puțin pricepuți - ca Șumi sau Pancu - susțin că e o echipă de bătut oricând, că în România s-ar bate la retrogradare. Fel de fel de nazuri.
Nu cred că e o echipă proastă, slabă sau alte adjective. Cred că e o echipă europeană oarecare, pe care campioana României nu a putut s-o învingă. Cred că e suficient spus. E mai mult decât supărător. E penibil și de nediscutat. Fiindcă nu mai avem cuvinte, ca Deac, ca Dan, și ei nu sunt singurii.
Nici eu nu am mai mult decât o frază la care țin demult, în orice catastrofă ca asta mă găsesc. E un sfat, poate chiar un ordin al unui extraordinar scriitor din secolul trecut. Se numește Franz Kafka, și curios, am avut și noi un fotbalist, la Reșița mi se pare, care se numea tot Kafka.
Scriitorul ne-a lăsat o vorbă pe care au pus-o ca motto mulți la cărțile lor: „Cine nu poate da curaj să tacă!”. E cazul azi după ce această echipă armeană - cu câțiva fotbaliști sud-americani, ca Juninho, Gonzalez sau, mai vesel, un Otubanjo - oricât de oarecare a putut trece peste Cluj cel puțin într-un domeniu, bine numit „puterea de luptă”. Nu se poate trece peste asta oricât de puține cuvinte ne-au rămas la dispoziție.
Au fost conduși din minutul 10, au avut un singur șut pe poartă, au acoperit tot terenul până în minutul 89, asta după ce au ratat un penalty! Ca până la urmă, să găsească în minutul 119 (!), pe o bâlbă de apărare fatală, ca atunci când Clujul se omoară să păstreze un 1-0, cel mai frumos scor din lume...
Chiar și acum am auzit că i s-a imputat că n-a înghețat acel 1-0. Tot ce am trăit cu acest Erevan a fost o „rară” sinteză a tuturor hibelor clujene demult cunoscute. Iar până la penaltyuri, unde Erevanul domnului Cociuc, pe care niciun jucător român nu l-a impresionat, nu a ratat nicio lovitură. Asta da, putere de luptă și moral!
Nu mai e, deocamdată, nimic de comentat, nu mai am curaj să dau speranță! Cel mai frumos scor a fost falimentat, oricât l-am putut iubi pe Dan Petrescu, care a putut să joace miercuri fără centru înaintaș timp de 87 de minute. Ce ne mai rămâne? Să așteptăm senzaționalul: Erevan - Dudelange! Bate Erevanul?
El a rămas celebru printr-un răspuns la întrebarea radiofonică „Poate Elveția să construiască socialismul?”
„Da, dar ar fi păcat”. Încă o dată țin să subliniez că am făcut un an de armată la Cluj.
{{text}}