Dan Petrescu (54 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, a continuat și la conferința de presă de după victoria cu Rapid, scor 1-0, discursul plin de optimism în privința noului sezon.
Tehnicianul ardelenilor este convins că va câștiga un nou titlu de campion după victoria din prima etapă. Mai mult, Petrescu s-a comparat cu legendarul Sir Alex Ferguson, fostul antrenor al lui Manchester United.
„Noi numai așa putem să facem performanță. Știți bine că în cele cinci campionate în care am fost aici, am avut multe recorduri, meciuri la rând fără înfrângere, meciuri la rând fără gol primit. S-au uitat astea după un meci cu Armenia (n.r. - Pyunik) s-a uitat tot.
E clar că a fost cel mai mare insucces al meu la club, dar nu poți să ai numai succese, pentru că nici Ferguson nu a avut la Manchester United doar victorii. A avut ani când a terminat pe 7, pe 8, dar clubul a mers pe mâna lui, știa ce poate.
Din punctul ăsta de vedere sunt conștient și am zis și ieri, dacă Dan Petrescu rămâne la CFR Cluj, fiți siguri că 99 la sută campionatul e luat și după trebuie să facem treabă bună în Europa. Știți bine cine câștigă campionate în România în ultimii ani, dar toată lumea uită”, a declarat Dan Petrescu la conferința de presă de după meci.
Eu zic mereu că am refuzat 7 milioane de euro să rămân. Nu fac bani aici, pierd bani. Tot timpul am spus că sunt fericit la CFR. Dacă cei din conducere au încredere în mine, cum au avut după meciul cu Pyunik, atunci sigur o să fie mulțumiți
- Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj
13 campionateare Sir Alex Ferguson cu Manchester United, în timp ce Petrescu are 5 cu CFR Cluj
{{text}}