Mirko Pigliacelli (29 de ani), s-a despărțit de Universitatea Craiova în această vară, după primul meci de Liga 1 din acest sezon, 2-2 cu Sepsi.
Sorin Cârțu (66 de ani), președintele clubului oltean, a oferit motivul plecării portarului italian. Fostul atacant a declarat că Universitatea avea alte priorități pentru acest mercato, iar Piglicaelli, al cărui contract expira în 2023, ar fi avut timp să prelungească.
Cârțu, după plecarea lui Pigliacelli: „Prelungirea cu el nu era o prioritate”
„El avea timp destul pentru prelungire. Nu era o prioritate acum, mai avea un an de contract, aveam destul timp. Apoi a venit oferta asta de la Palermo. De ce nu a spus: «Nu mă duc. Vreau să joc doar la voi». El mai avea un an, nu aveam de ce să intrăm într-o panică, prelungește, nu prelungește”, a declarat Sorin Cârțu, la Pro Arena.
Pigliacelli, care juca la Craiova de 4 ani, s-a transferat la Palermo, echipă nou-promovată în Serie B.
Pigliacellli a vorbit despre plecarea de la Craiova
După meciul cu Spesi, din Liga 1, Pigliacelli a oferit mai multe detalii legate de plecarea sa de la Craiova.
„Până acum o lună am încercat să prelungim, dar mi se spunea «te sunăm». A venit ofertă de la Palermo și nu puteam să refuz. Eu merg într-un oraș mare, o echipă importantă și sper să promovăm în Serie A. Mulțumesc celor de la Craiova, s-au comportat incredibil cu mine. România e a doua mea casă”, a delcarat Pigliacelli, la Digi Sport.
{{text}}