Florin Tănase (27 de ani), căpitanul lui FCSB, a fost certat de Basarab Panduru pentru declarațiile de la finalul meciului cu U Cluj, 1-1, de pe Arena Națională.
Marcatorul golului celor de la FCSB a vorbit despre lotul echipei, pe care nu îl consideră suficient de bun și de numeros.
Panduru, deranjat de declarațiile lui Tănase
Declarațiile lui Tănase l-au deranjat pe Basarab Panduru, care l-a sfătuit să se limiteze la jocul de fotbal și să nu mai vorbească despre strategia clubului.
„Nu poţi să faci comparaţia asta niciodată (n.r. - între FCSB și CFR). Noi nu putem să o facem. Vorbim despre două echipe cu strategii diferite. Asta e strategia clubului, aşa vrea clubul să facă.
Când eşti jucător e cel mai bine doar să joci. Asta e strategia, clubul merge pe jucători tineri. Nu e CFR. Tu ai în lot 20 de jucători, şase tineri. Nu poţi să spui că «n-avem lot»”, a spus Basarab Panduru la Orange Sport.
Florin Tănase îl „ceartă” pe Gigi Becali după FCSB - U Cluj
„Probabil nu avem un lot atât de numeros pe cât ar trebui să fie, multă lume spune de lotul nostru, dar avem mulți copii. Să fim realiști, nu e cel mai bun lot la FCSB. De unde? Suntem puțini!”, a declarat Tănase după meci, la Orange Sport.
Ulterior, într-o intervenție la TV, patronul Gigi Becali i-a răspuns dur lui Tănase.
„Fumurile jucătorilor. Tănase e și patron, și antrenor, zice că nu avem lot! Joacă, bă, fotbal! Dacă tu nu joci nimic în prima repriză, cum poți să dai vina pe alții?”, a fost replica lui Gigi Becali, la „Digi Sport Special”.
{{text}}