Lewandowski și fericirea

Robert Lewandowski a devenit în sfârșit jucător al Barcelonei, a ajuns deja la Miami și se declară, „muy feliz”. Adică fericit. Fericit că toată telenovela s-a terminat, fericit că a ajuns acolo unde zice că și-a dorit și că a plecat de acolo de unde zice că a vrut să plece. 

Toate bune și frumoase, totuși n-avem cum să nu ne întrebăm ce s-a întâmplat între el și Bayern și ce a fost în spatele unui divorț pe care puțini îl anticipau acum 6 luni.

Zice Lewandowski că și-a dorit o nouă experiență, o nouă viață și o ultimă, probabil, aventură într-un alt fotbal decât cel în care a activat în ultimul deceniu. 

Un soi de ieșire din zona de confort, o posibilă încercare de a-și răspunde la propriile întrebări. Plauzibil, doar că, se întreabă mulți, de ce nu i-a venit cheful ăsta mai demult, de exemplu acum vreo 3 ani, când se pregătea să schimbe prefixul. 

Atunci părea o legătură extrem de durabilă între el și Bayern, parcă nu-ți venea nici măcar să pui problema unei posibile despărțiri.

Zic cei care petrec mult timp în anturajul bavarezilor că ruptura a intervenit atunci când Lewandowski, așteptând o propunere de prelungire a înțelegerii scadente în 2023, a aflat de la agentul său, cunoscutul Pini Zahavi, că Bayern negociază în secret cu Haaland pentru a-l aduce pe norvegian la Munchen. 

Că povestea e adevărată și nu o scorneală de presă s-a dovedit ulterior, dar Bayern n-a acționat prea inteligent aici. Mai exact Salihamidzic și, în mai mică măsură, Oliver Kahn. Era greu de crezut că, mai întâi, bavarezii se pot alinia la pretențiile lui Haaland plus ale anturajului acestuia și, mai apoi, că totul va rămâne secret. 

Lumea fotbalului de azi e o junglă, impresarii sunt niște animale de pradă ce s-ar sfârteca unul pe altul și nu prea există secrete. 

Cine a fost mai tare supărat, Pini Zahavi sau Lewandowski, poate o să aflăm mai târziu, cert că agentul israelian și-a manifestat public, la un moment dat, dezgustul față de felul în care a fost tratat de cei doi mai sus amintiți, punându-i oarecum în contrapartidă cu Hoeness și Rummenigge. 

Că ulterior, ca un bun om de afaceri, israelianul a pus batista pe țambal, ba le-a și mulțumit pentru cooperare, nu e nimic anormal, „business as usual”.

M-am întrebat și cred că împreună cu mine s-au întrebat mulți, care e granița, la un fotbalist, dintre fericire și nefericire și cât de mult trebuie hrănit orgoliul lor. Nu încerc să găsesc răspuns, mă tem că ițele sunt aici mai complicate decât par. 

Între Pini Zahavi și Joan Laporta e o legătură tare veche, încă din 2003, când Zahavi l-a ajutat pe Laporta să ajungă președinte scoțând la înaintare (în presă adică) de la Manchester United un acord de transfer al lui Beckham în jurul căruia și-a construit Laporta campania, deși știa că Beckham e înțeles cu Real Madrid. 

Cimentată, se zice, de un „off-shore” cu sediul în Malta, al celor doi, unde au intrat vreo 10 milioane de euro drept comision la transferul lui Neymar de la Barcelona la PSG.

Dincolo de toate, un lucru e cert. Barcelona câștigă un fotbalist imens, o mașină de dat goluri și un atlet desăvârșit. 

Din 2011 încoace a jucat 519 meciuri și a dat 419 goluri, iar în toată această perioadă a lipsit doar 37 de meciuri, dintre care numai 20 din cauza accidentărilor. 

În mod normal campionatul Spaniei i se va potrivi foarte bine, iar stilul Barcelonei de asemenea, fiindcă nu e genul de număr 9 ancorat doar în zona careului. 

Xavi e cel care trebuie acum să-i deseneze conexiunile necesare ca să-l pună în situații favorabile. Iar dincolo, Julian Nagelsmann trebuie să inventeze o nouă formulă pentru ca media de 40 de goluri pe sezon din ultimii 7 ani să nu se transforme într-un gol uriaș în atacul lui Bayern. Simplu nu-i va fi, dar nu va fi nici pentru Xavi.